Acasă Politic Deocamdată, PNL nu primește pe nimeni de la PSD și ALDE

Deocamdată, PNL nu primește pe nimeni de la PSD și ALDE

DISTRIBUIȚI

Peședintele PNL, Ludovic Orban, a declarat într-un interviu pentru G4Media.ro că partidul a închis ușile pentru PSD și ALDE și că ”în partid nu mai loc pentru nimeni care a girat acest regim profund nociv pentru România”. Pe data de 12 august, Biroul Politic al PNL a adoptat o decizie prin care le solicită filialelor să nu primească niciun membru PSD. Decizia nu pomenește însă nimic de oamenii ALDE. Orban susține că ”nici vorbă” să fie primiți în partid, și că negocierile pentru viitoarea moțiune de cenzură nu se vor lăsa și cu racolări, cum s-a înâmplat la precedenta moțiune.

Surse din partid au declarat pentru G4Media.ro că primari de la PSD, inclusiv de la unele sectoare din București, și parlamenari ar încerca în aceste zile să-și negocieze trecerea la PNL. În interviul pentru G4Media.ro, Orban a condamnat traseismul politic, pe care l-a calificat drept un act de trădare a cetățenilor și unul dintre cele mai nocive fenomene care au afectat funcționarea Parlamentului.

DT: Negociați cu cei de la ALDE, că tot se ceartă domnul Tăriceanu cu propriul guvern.
LO: Negociem cu orice grup parlamenar și cu orice parlamentar individual, așa cum am făcut și la ultima moțiune de cenzură.

DT: Cu cei de la ALDE dacă vor să vină în PNL discutați, îi acceptați dacă vor să treacă de la ALDE în PNL?

LO: După ce ai stat doi ani și jumătate cu PSD-ul la putere și ai girat toate inepțiile economice antiliberale, ai susținut asaltul împotriva justiției, după cei ai fost exponentul unui discurs anti-european care nu are nici o legătură cu interesele fundamentale României, nu cred că putem face înțelegeri cu ei. Iar de primit în partid, nici vorbă.

DT: Nici cu cei de la PSD, care vor dori să plece din partid și să vină în PNL?

LO: Nu ați dat știrea că am luat o decizie în Biroul Politic Național în care am interzis primirea de membri PSD.

DT: Dar am dat știrea când ați primit un pesedist de la Giurgiu. Acum câteva luni.

LO: Asta s-a întâmplat mai demult, care plecase din PSD.

DT: Despre ăștia e vorba.

LO: …care eram în negocieri pentru formarea unei majorități de susținere a unei moțiuni de cenzură, dacă vă aduceți aminte.

DT: Păi și acum sunteți în negocieri pentru susținerea moțiunii de cenzură.

LO: Nu va mai exista această eventualitate, și anume primirea în Partidul Național Liberal.

DT: Deci nu-i mai primiți sub nicio formă.

LO: Da.

DT: Nici de la PSD, cum ați primit, nici de la ALDE?

LO: Nu.

DT: S-a consemnat, urmărim cu atenție.

LO: Partidul Național Liberal a închis ușile, și le are demult închise. Am făcut excepție de la regulă în această stituație exepțională pentru că trebuia să alegem între două rele: încercarea de a forma o majoritate, a convinge parlamentari să voteze moțiunea de cenzură versus susținerea guvernului Dăncilă.

DT: Și acum veți fi tot în această situație.

LO: Da, dar de data asta practic în PNL nu mai loc pentru nimeni care a girat acest regim profund nociv pentru România și care a provocat daune grave României și care a și afectat pe termen mediu și lung perspectivele de dezvoltare ale României.

DT: Și atunci cu cine doriți să dați guvernul Dăncilă jos?

LO: Cu parteneri instituționali.

DT: Ce înseamnă parteneri instituționali?

LO: Grupurile parlamentare ale partidelor parlamentare sau cu parlamentari individual, dar fără a-i primi în partid. Unul dintre cele mai nocive fenomene care au afectat democrația în România a fost traseismul politic. La finalul legislaturii, minim 20% din parlamentarii care au fost aleși pe listele unui partid și-au schimbat partidul. Iar o mare parte dintre ei au fost aleși în noile partide și în Parlamentele următoare și au dus acest segment oportunist care a afectat grav funcționarea normală a Parlamentului. Traseismul ce înseamnă? O trădare a cetățeanului.

DT: E bine că sunteți conștient și că PNL nu va mai primi traseiști. O să urmărim cu mare atenție această promisiune.

LO: Decizie, nu promisiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here