Bugetul pentru anul 2021, pregătit de guvernul condus de prim-ministrul Florin Cîțu, se concentrează pe investițiile care urmează să fie realizate în România, fiind vorba de o sumă cu aproximativ șase miliarde de lei mai mare în comparație cu anul 2020.
”Este o veste bună, care arată continuitate față de ce a început guvernarea PNL anul trecut. În 2020 au avut loc cele mai mari investiții în economia românească din ultimul deceniu: 53,2 miliarde de lei, cu 9,5 miliarde lei mai mult față de 2019, conform datelor Ministerului Finanțelor. Tot anul trecut, Guvernul PNL a reușit și schimbarea ponderii investițiilor, în sensul creșterii puternice a investițiilor realizate din fonduri europene, care au ajuns acum să reprezinte mai bine de o treime din total. Astfel, din cele 53,2 miliarde lei investite, 35,2 miliarde lei (66%) au reprezentat investiții de la bugetul de stat, iar 18 miliarde lei (34%) au fost investiții din fonduri europene. Prim stimularea investițiilor creăm cadrul pentru o economie competitivă în viitorul apropiat. Investițiile în infrastructură, de exemplu, înseamnă transport mai ieftin și mai facil pentru companiile românești, dar și un argument necesar în atragerea investitorilor străini. Competitivitatea este totodată dată de gradul de inovare. Dacă vrem să maximizăm ROI-ul acestor sume, va trebui să acordăm extra atenție caracterului inovativ al soluțiilor pe care le alegem. Alături de colegii mei parlamentari, voi susține bugetul propus de Guvernul României, întrucât cred în puterea investițiilor de a susține dezvoltarea”, declară deptatul liberal de Ilfov George Tuță.