Deputatul de Ilfov Ştefan Burlacu, în prezent la Mișcarea Populară, îi solicită preşedintelui Senatului, Călin Popescu – Tăriceanu, anchetarea situației prin care rude și fini ai unor parlamentari UNPR ar fi fost făcuți ofițeri ai serviciilor secrete, deoarece aceste acuzații îl vizează pe unul din membrii instituției pe care o conduce.
Având în vedere informațiile apărute în mass-media centrale referitoare la faptul că ”mai multe soţii de parlamentari racolați de UNPR de la diverse partide, dar și rude de sânge ale acestora, au fost angajate ca informatori ai DIPI, bineînțeles, fictive, doar pentru a primi, lunar, diverse sume de bani”, acesta a solicitat Biroului Permanent al Senatului, la 10 martie, constituirea unei comisii speciale de anchetă, pentru a verifica veridicitatea acestor supoziții, de o gravitate fără precedent, care îl vizează pe senatorul Gabriel Oprea.
“Mai mult, eu însumi, fiind un fost cadru al unei instituții de forță a statului român, știu cu precizie cât este de important ca aceste structuri militarizate să fie formate numai din profesioniști. Dacă selecția cadrelor nu este bazată pe competențe și loialitate față de România, pot apărea situații limită și riscuri extrem de periculoase pentru securitatea țării noastre”, a declarat Burlacu.
Deputatul atrage atenţia asupra gravităţii situaţiei întrucât au fost implicate instituții care, pentru buna lor funcționare, precum și pentru buna funcționare a democrației românești, trebuie să fie complet desprinse de mediul politic. ”În această lumină se poate trage concluzia că domnul Gabriel Oprea ar fi ridicat clasicele sinecuri politice la grad de securitate națională, recompensându-și membrii de partid cu grade de ofițeri în structurile de informații ale ministerelor pe care le-a condus”.