În politică, memoria publică este scurtă, mai ales pentru cei care mizează pe faptul că oamenii nu mai urmăresc calendarul real al iniţiativelor legislative. Însă documentele parlamentare rămân şi arată limpede cine a deschis primul un subiect, cine l-a respins atunci când nu îi aparţinea şi cine a încercat ulterior să îl prezinte ca pe o descoperire proprie, semnalează deputatul Raisa Enachi.
În octombrie 2025, am depus iniţiativa legislativă privind creşterea transparenţei finanţărilor organizaţiilor neguvernamentale, înregistrată la Senat sub nr. L537/2025 şi devenită ulterior PL-x 54/2026 la Camera Deputaţilor. Prin acest proiect am propus înfiinţarea Registrului Naţional al Finanţărilor şi Transparenţei Asociaţiilor şi Fundaţiilor, astfel încât veniturile, sursele de finanţare, sponsorizările, granturile, contractele şi fondurile publice sau europene să poată fi urmărite într-un cadru clar, public şi unitar.
”Proiectul depus de mine a intrat pe circuitul parlamentar înaintea iniţiativei promovate ulterior de AUR. A fost prezentat în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor la 20 octombrie 2025, înregistrat la Senat la 21 octombrie 2025, respins de Senat la 2 februarie 2026, inclusiv cu voturile parlamentarilor AUR, şi transmis apoi Camerei Deputaţilor, unde se află încă în procedură legislativă. Ordinea reală a faptelor nu poate fi ştearsă, proiectul era deja depus, înregistrat, dezbătut şi respins în Senat înainte ca iniţiativa AUR să intre pe circuit, la 26 februarie 2026. Aceasta a fost ulterior votată în Senat la 18 mai 2026, după ce aceiaşi parlamentari respinseseră, cu puţin timp înainte, o propunere aflată pe aceeaşi direcţie legislativă.
Nu vorbim despre o temă nouă „descoperită” de AUR, ci despre o idee deja aflată în dezbaterea Parlamentului, respinsă atunci când nu purta o anumită semnătură şi susţinută ulterior după ce a fost reluată sub propria siglă. Subiectul de fond rămâne acelaşi, transparenţa finanţărilor ONG-urilor, adică aducerea la vedere a veniturilor, surselor de finanţare, sponsorizărilor, granturilor, contractelor şi finanţărilor semnificative, astfel încât cetăţenii să ştie cine finanţează, în ce formă şi în ce sume sunt direcţionaţi banii către organizaţiile neguvernamentale”.
Diferenţa reală apare doar la nivel de semnătură, iar acest lucru spune mai mult despre modul de a face politică decât despre conţinutul legii. O idee nu poate fi considerată greşită atunci când este propusă de altcineva şi corectă câteva săptămâni mai târziu, doar pentru că este preluată, reambalată şi prezentată ca iniţiativă proprie.
Atrag atenţia asupra acestui aspect deoarece transparenţa nu poate fi cerută doar altora, în timp ce propriile voturi, schimbări de poziţie şi preluări politice sunt trecute sub tăcere, ca şi cum publicul nu ar observa că aceeaşi temă a fost respinsă când nu convenea politic şi susţinută atunci când putea aduce capital de imagine.
Într-un Parlament serios, ideile bune ar trebui susţinute atunci când apar, nu blocate în funcţie de autor şi reluate ulterior pentru a fi însuşite politic. Oamenii nu au nevoie de jocuri de imagine, ci de legi coerente, consecvenţă şi onestitate politică.
De aceea, înainte de a vorbi apăsat despre transparenţa ONG-urilor, ar fi corect să existe şi o minimă transparenţă politică, explicaţii privind respingerea unei iniţiative pe aceeaşi temă atunci când nu era convenabilă şi susţinerea ei ulterioară după reambalare. Pentru că, în fond, nu doar banii trebuie să fie la vedere, ci şi traseul ideilor, voturile şi dublul standard politic.
