După ce președintele CJ Ilfov a cerut Guvernului echitate financiară la redistribuirea sumelor colectate la Bugetul de Stat și a sugerat că, pentru a se proteja, Ilfovul ar putea organiza un referendum pentru depozitarea gunoiului din București în județ și a atras atenția că instituția pe care o conduce ar putea suspenda emiterea autorizațiilor de construire, Vlad Gheorghe, consilierul onorific pe probleme de reorganizare administrativă al prim-ministrului, a postat pe pagina de Facebook un mesaj despre desființarea județului Ilfov. Aceasta a fost principala temă cu care Gheorghe a candidat pentru funcția de primar general al Capitalei, înaintea campaniei electorale propriu-zise depunând la Guvern o solicitare prin care cerea premie
rului Ilie Bolojan organizarea unui referendum pentru desființarea sectoarelor din București și a județului Ilfov. Iar acum, din funcția onorifică pe care o are își promovează intens propunerea.
Ideea a fost rostogolită și amplificată în spațiul public, dar nu ca o temă de analiză și gândire, ci ca un veritabil atac politic.
Ceea ce inițial a fost un schimb de replici între primarul general al Capitalei și președintele CJ Ilfov, cu accent pe problemele economice și sociale, s-a transformat, prin interferența consilierului premierului, în scandal politic.
Nu știm dacă Gheorghe cunoaște în profunzime cum poate fi asimilat Ilfovul de București, dar pentru ca să se ajungă la așa ceva ar trebui schimbate vreo 20 de legi. Cel puțin atât am contabilizat până acum. Ar trebui organizate concomitent referendumuri pe această temă în cele 6 sectoare ale Capitalei și în cele 40 de localități din Ilfov, lucru greu de pus în practică, aproape imposibil. De altfel, chiar premierul a amintit că a încercat acest lucru, de două ori, fără succes, atunci când era primar vrând să alipească Sânmartin la Oradea. La fel s-a întâmplat și la Buzău. Chiar crede cineva că cei aproape 600.000 de locuitori (oficial) ai Ilfovului s-ar lăsa ”înghițiți” de bucureșteni? Vor bucureștenii să ”înghită” Ilfovul? După mesajele consilierului Gheorghe este destul de greu de crezut că rezultatul va fi pozitiv. Imediat după postarea pe Facebook a unei străzi despre care ni s-a spus că este din Ilfov, în online s-a declanșat o ”avalanșă” de mesaje similare, de asemenea ilustrate cu străzi nepavate însoțite de texte critice la adresa Ilfovului. Putem arăta cu degetul oricât vrem, putem face circ, dar așa, cu siguranță nu rezolvăm problemele. Agresivitatea în spațiul public, etichetarea și lipsa de diplomație în relația București – Ilfov nu pot conduce la o soluție echilibrată. Oricum, în următorii trei ani granițele formale între cele două entități nu pot fi schimbate.
Despre reorganizare administrativă trebuie discutat. Dar serios, fără patimă, fără ură politică și ”să moară capra vecinului”. Asta dacă vrem să facem un lucru serios. Dacă nu, o dăm în politicianisme și nu rezolvăm nimic. Doar accentuăm ura din societate.
Ideea ”Marelui București” nu este nouă
Ideea ”Marelui București” nu este nouă. Unii dintre noi am fost contemporani cu dezbaterile.
Despre ea se discuta la începutul anilor 2000, când primarul de atunci al Sectorului 1, sociologul Vasile Gherasim (cel care, de altfel, a și depus în Parlament, în calitate de deputat, un proiect de lege pentru înființarea Zonei Metropolitane București și un proiect pentru Legea Capitalei) a elaborat un studiu pe acest subiect, devenit ulterior temă de doctorat și proiect de lege în Parlament.
Un alt proiect al Zonei Metropolitane București a fost pus în discuție în mandatul de primar general al Capitalei al lui Adriean Videanu. Potrivit unui studiu realizat de Centrul de Planificare Urbană și Metropolitană din cadrul Primăriei Capitalei, viitoarea metropolă urma să se întindă pe 5.046,1 km².
Proiectul ”Marelui București” prevedea ca zona să aibă ca limite comunele Butimanu (județul Dâmbovița), Periș, Ciolpani, Gruiu, Nuci (județul Ilfov) – în nord, comunele Grădiștea și Petrăchioaia (județul Ilfov), Sinești (județul Ialomița), Belciugatele, Fundulea și Ileana (județul Călărași) – în nord-est, și 15 comune din Giurgiu în vest și de alte patru comune din județul Călărași.
În 2019, USR, prin Roxana Wring, a promovat propriul proiect pentru reorganizarea Bucureștiului și desființarea județului Ilfov.
În primul mandat de primar general al Capitalei, Nicușor Dan voia ca Bucureștiul să asimileze doar 10 localități limitrofe, fără să spună ce urma să se întâmple cu celelalte 30.
Iar acestea sunt doar patru dintre proiectele care au ajuns în spațiul public în ultimii 25 de ani. Mai sunt și altele.
Cel mai forfecat
În Evul Mediu, printre aşezările cu populaţii stabile apare consemnat în hrisoavele vremii Snagovul, legat de Mânăstirea Snagov, ctitorie din secolul al XIV-lea a Domnului Mircea cel Bătrân.
Primele referiri la existenţa teritorială a judeţului Ilfov datează de la începutul secolului al XV-lea, fiind legate de râul Ilfov, de la care judeţul a preluat numele. Prima menţiune documentară despre judeţ apare într-un hrisov din 23 martie 1482, emis la Gherghiţa de domnul Basarab cel Tânăr, prin care domnitorul dăruieşte Mânăstirii Snagov unele sate şi munţi şi-i oferă unele privilegii (… ‚’ Si iarăşi oricâte sate are Sfânta Mânăstire în judeţul Elfov, iar ele să se ia birul de la vecinii mânăstirii…”). De atunci judeţul a evoluat şi s-a dezvoltat în limite variate, fiind (în ultimele decenii ale secolului al XX-lea) cel mai forfecat şi mai ajustat judeţ al ţării.
Județul Ilfov a fost și unul de frontieră. Se învecina cu Bulgaria (până în 1908 Imperiul Otoman) și cu județele românești Vlașca, Dâmbovița, Prahova, Ialomița și Durostor (din 1913).
De-a lungul timpului, şi cu precădere în a doua jumătate a secolului XX, acesta a cunoscut cele mai mari amputări teritoriale, ajungând în prezent la suprafaţa de 1.564 km² faţă de 5.176 km² în 1937 şi 8.225 km² în 1972 (cu 2 municipii, 2 oraşe, 125 de comune şi 418 sate). La 23 ianuarie 1981, judeţul a fost transformat în Sectorul Agricol Ilfov (avea un oraş Buftea, 26 comune şi 73 sate), iar în 1996 conform Legii 24 din 12 aprilie, redevine Judeţul Ilfov.
