Miercuri, Parlamentul European discută modificările la legle justiției din România, după ce eurodeputații din Grupul Verzilor s-au declarant îngrijorați de situația statului de drept. Înaintea acestei dezbateri, ministrul Justiției Tudorel Toader i-a prezentat prim-vicepreședintelui Comisiei, Frans Timmermans, un aspru critic al corupției din România, parcursul legilor justiției și modificările propuse la codurile penale, anunță EurActiv.ro.
Rămâne de văzut cât de convinși vor fi oficialii de la Bruxelles și Strasbourg, pentru că de la București părerile Comisiei sunt oricum văzute drept ridicole și jenante. Sau cel puțin așa consideră liderul senatorilor PSD declarațiile de săptămâna trecută ale șefului Comisiei Europene referitoare la intrarea României în Schengen și ridicarea MCV.
În schimb, guvernanții de la București încearcă să se apropie tot mai mult de guvernul maghiar, dar mai pe furiș, în condițiile în care Viktor Orban este perceput drept unul dintre cei mai mari critici ai organismelor europene.
Ce-i drept, Guvernul României are acum probleme mai mari de imagine decât comunicarea despre vizita ministrului ungar de Externe – impactul ”revoluției fiscale” asupra salariilor abia începe să se vadă și nu este întotdeauna plăcut.
Măcar, Bucureștiul acordă o importanță mare Republicii Moldova și parcursului european al acestei țări, iar guvernul dorește să sprijine investițiile românești peste Prut.