Într-o campanie electorală pentru alegerile prezidențiale inexistentă, lipsită de dialog și dezbateri reale, concentrată pe atacuri personale și puerile, când toată lumea comunică online, prin postări pe Facebook sau mesaje pe WhatsApp, președintele Iohannis a ieșit să dezbată. Nu față în față cu contracandidata sa din turul doi, așa cum ar fi normal, ci cu presa. Comunicarea cu presa este primordială și reprezintă un prim pas, dar el ar trebuie făcut regulat și, oricum, nu este de ajuns.
Iohannis a făcut față cu brio întrebărilor incomode ale jurnaliștilor, a rezistat chiar mai bine de o oră în fața microfoanelor, lucru care părea de-a dreptul imposibil de crezut acum câteva luni, în condițiile în care, în primii ani de mandat, a adoptat o atitudine arogantă, plictisită și uneori ostilă în aparițiile publice.
Nici nu s-a retras bine de la microfoane actualul președinte, că cea care se visează viitoare președintă a și ieșit la dezbătut. Nevrând să înțeleagă de ce Iohannis nu vrea nici în ruptul capului o dezbatere cu ea, Viorica Dăncilă l-a chemat, totuși, duminică, la TVR. Răspunsul președintelui n-a venit încă, dar nici nu poate fi greu de ghicit.
Tăriceanu a fost lovit brusc de simțul dreptății și al democrației, iar acum vrea ca românii din țară să voteze tot trei zile, la fel ca cei din Diaspora. Uită, poate, că aproape trei ani de zile a fost mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea – un lider care tăia în carne vie pentru propriile interese, iar cea mai mică grijă a lui erau românii.
Din ocean pe stadion. Sau cum ajută fotbalul la reciclarea plasticului.
Igor Dodon era foarte încrezător, spune el, că Guvernul Maia Sandu pica la moțiunea de cenzură, pentru că totul era pregătit dinainte.
Nu a spus încă public dacă a reușit să facă febră musculară de la semnat decizii, fie ele bune sau nu, dar cert este că Guvernul Orban a oprit toate angajările în funcții publice de la nivelul Cancelariei.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, cunoscut prin faptul că la orice vot controversat în Parlament pe vremea când era în alianță cu PSD le recomanda parlamentarilor săi să voteze ”cum le dictează conștiința” (de obicei votau toți cum voia PSD), acum spune că el votează cu Iohannis în turul doi, dar nu face recomandări votanților UDMR. – sursa: EurActiv.ro