Acasă Educatie Dezinformare creată cu IA, dată jos de pe TikTok

Dezinformare creată cu IA, dată jos de pe TikTok

DISTRIBUIȚI

Întrunit în ședința publică din data de 27 mai 2025, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcția Monitorizare ca urmare a autosesizării și a hotărât să emită o decizie privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru un material audiovizual identificat pe rețeaua TikTok, profilul adriandanca1. Materialul audiovizual, cu o durată de 1 minut și 10 secunde, constă într-o serie de imagini în care apar mai multe persoane publice și lideri politici internaționali însoțite de textul „Ascultați ce spune Radu Tudor!! adriandanca1” și afirmații precum „Elita totalitar-liberală europeană se teme clar de o întorsătură conservatoare în Europa, sub influența lui Trump. Într-un efort de a preveni un astfel de scenariu, Bruxelles-ul nu se sfiește de mijloace. După atacul asupra lui Georgescu, se pot prezice cu încredere noi încercări ale mainstream-ului liberal european de a suprima dizidența în Uniunea Europeană”.

Consiliul a constatat că în acest material este recreată cu ajutorul inteligenței artificiale vocea jurnalistului mai sus-menționat, încălcându-se Legea audiovizualului, potrivit cărora: „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”.

Pe rețeaua TikTok circulă în continuare mute dezinformări referitoare atât la politica internă, cât și la cea externă.

1 COMENTARIU

  1. […] Întrunit în ședința publică din data de 27 mai 2025, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcția Monitorizare ca urmare a autosesizării și a hotărât să emită o decizie privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru un material audiovizual identificat pe rețeaua TikTok, profilul adriandanca1. Materialul audiovizual, cu o durată […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here