Acasă Anchete DGA: Nouă inculpați, între care doi agenți de poliție, condamnați definitiv pentru...

DGA: Nouă inculpați, între care doi agenți de poliție, condamnați definitiv pentru luare de mită

DISTRIBUIȚI

Magistrații Curții de Apel Ploiești, au condamnat definitiv nouă inculpați, la pedepse cuprinse între un an și trei ani închisoare pentru infracțiuni de delapidare, complicitate la delapidare și de spălare a banilor. Între aceștia se află și doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița, ambii condamnați definitiv la câte trei ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru luare de mită.

În cauză, în urma ordonanțelor de delegare emise de către procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, lucrătorii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și ofițerii din cadrul Direcției Generale Anticorupţie – Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița au reușit probarea activității infracționale constând în aceea că, pe raza a șapte județe, s-a format o amplă rețea care se ocupa cu sustragerea de produse petroliere din depozitele unei companii de petrol și gaze, cu sprijinul șoferilor angajați a trei societăți de transport de profil, destinate aeroportului Otopeni, produsele petroliere rezultate fiind ulterior revândute pe raza acestor județe.

În urma activităţilor desfășurate s-a stabilit faptul că, mai multe persoane din localitatea Cornești, jud. Dâmbovița, cu sprijinul celor doi agenți de poliție, au desfășurat, în perioada 2011 – 2012, o amplă activitate de achiziționare și revânzare combustibil în afara cadrului legal .

Astfel, șoferi angajați ai unor societăți de transport încărcau combustibil de la rafinării, având ca destinație depozite aparținând acelorași societăți din cadrul aeroporturilor Bacău, Sibiu și București, iar pe drumul către destinație, cu acordul unor șefi de depozite de la aeroportul Bacău, vindeau parte din combustibilul transportat -motorină, benzină, CTL, kerosen către aceste persoane, care la rândul lor vindeau produsul către sute de cumpărători.

La  data de 17.02.2013 au  fost efectuate  mai multe percheziții domiciliare pe raza a șapte județe și în municipiul București, în urma cărora la domiciliul inculpaților şi învinuiților au fost identificate cantități impresionante de produse petroliere, totalizând 66.460 litri,  importante sume de bani dar şi autoturisme  de lux care au fost indisponibilizate prin luarea măsurii aplicării  sechestrului asigurator   în vederea asigurării  reparării  prejudiciului.

Prin rechizitoriul din data de 31.01.2014 procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a celor doi inculpați agenți de poliție, pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită, constând în aceea că în perioada 2011-2012, cei doi au primit sume de bani sau alte foloase de la membrii rețelelor care traficau produse petroliere pe raza comunei Cornești, în scopul de a nu-şi îndeplini sau de a-și îndeplini în mod defectuos atribuțiunile de serviciu cu privire la activitatea infracțională  desfășurată de către aceştia. Prin același rechizitoriu s-a dispus și trimiterea în judecată a altor inculpați pentru săvârșirea unor infracțiuni de delapidare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here