În perspectiva prezentării, la 27 mai 2025, a „Raportului final de țară pe educație” (Education & Skills), ministrul Educației și Cercetării, prof. dr. univ. psih. Daniel David, a prezentat „Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizările prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)”, în care realizează un diagnostic, bazat pe date, al sistemului de educație din România și formulează o serie de propuneri de reforme pe care să se bazeze sistemele de educație și cercetare pe termen lung.
Raportul QX al ministrului David arată că în cercetare-dezvoltare-inovare (CDI), față de potențialul pe care îl are România, a șasea țară a Uniunii Europene ca mărime a populației, produce prea puțină cunoaștere, din cunoașterea produsă prea puțină este de calitate, cu prea puțină este de concepție românească sau inovații tehnologice și socioculturale, cu impact asupra competitivității țării și bunăstării personale și sociale. Sistemul național de CDI are o arhitectură depășită (fragmentată, greu de coordonat, prost distribuită la nivel național și cu suprapuneri care frânează dezvoltarea și irosește resurse), nu atrage resurse internaționale majore și este vulnerabil la brain drain (migrația inteligenței). În plus, resursa umană este demotivată și angajată uneori necompetitiv. Prin reformele propuse, arhitectura sistemului național de CDI va include actori diverși, dar cu misiuni diferite – satisfăcând astfel mai bine nevoile țării, cu coordonări între ei, care să genereze cunoaștere cumulativă performantă, fără suprapuneri care să consume resurse și cu o masă critică mai mare – contând la nivel de competitivitate și clasamente internaționale și eficientizând costurile.
Investițiile mari în infrastructura de CDI nu au fost gândite sustenabil, astfel încât adesea acestea fie devin perimate fără să fi generat un plus de cunoaștere/inovație de referință, fie, dacă sunt susținute, devin adevărate „găuri negre” în care, fără cunoaștere/inovație de referință, se pierd puținele resurse pe care le avem.
În învățământul superior și educația pe parcursul vieții, există un sistem național fragmentat, cu multe universități (a) unele dezvoltate atipic pentru bunele practici internaționale (ex. universități comprehensive incomplete, resursă umană angajată necompetitiv etc.), (b) cu misiuni academice neclare/nediferențiate și (c) pe alocuri cu organizări interne depășite. Reformele propus includ universități cu misiuni diferite, cu o masă critică mai mare – contând în clasamentele și competițiile internaționale și eficientizând costurile și cu flexibilitate a organizării programelor academice – crescând astfel competitivitatea și eficiența programelor academice.
În anul școlar 2023-2024 existau 87 de instituții de învățământ superior acreditate, din care 52 de stat și 35 de învățământ privat. În acest sistem erau înscriși 544.623 de studenți (483.100 în sistemul de stat), din care 414.998 la nivel de licență, 104.934 la nivel de masterat, 21.630 la nivel de doctorat și 3.061 la nivel postuniversitar. Efectivul de personal angajat în învățământul superior este de 52.355 (48.195 în sistemul de stat), din care 29.923 sunt personal didactic, 9.910 sunt personal didactic auxiliar, 6.523 sunt personal administrativ, 8.764 sunt personal de întreținere și operațional și 235 sunt personal de conducere fără norme didactice.
Ministrul propune regândirea arhitecturii învățământului superior prin diferențierea misiunii universităților în trei categorii: educație, educație și cercetare și educație și cercetare avansată.
În învățământul preuniversitar, educația este ineficientă, generând absolvenți cu o calitate slabă a competențelor, abandon școlar mare și analfabetism funcțional crescut, care devin risc de securitate națională.
În sistemul de învățământ preuniversitar existau în anul școlar 2023-2024 aproximativ 2.875.944 de elevi din care, 515.934 de preșcolari, 877.540 de elevi în învățământul primar, 710.054 de elevi la gimnaziu, 597.745 de elevi la nivel de liceu, 92.065 de elevi în învățământul profesional și 82.606 elevi la nivel postliceal. Este cel mai scăzut număr de elevi din ultimul deceniu (2014 – 3 164 470), cu o scădere majoră la nivel gimnazial.
În învățământul antepreșcolar, avem cuprinși 31.814 antepreșcolari (29.452, în mediul urban, 30.682, în sistemul public), în 485 de unități independente sau secții din cadrul grupurilor școlare. Față de populația care pe baza vârstei ar fi putut să fie la aceste niveluri educaționale (3-21 de ani), avem o rată de cuprindere de 71,8%. Dacă considerăm doar învățământul obligatoriu, față de populația care pe baza vârstei ar fi putut să fie la aceste niveluri educaționale (3-18 de ani), avem o rată de cuprindere de 82,8%. La nivel preșcolar, avem o rată de cuprindere de 84,4% (95,5% urban vs. 72,7% rural), la nivel primar de 84% (96,2% urban vs. 71,5% rural), la nivel gimnazial de 81,3% (95,6% urban vs. 66,9% rural), iar la nivel liceal și profesional de 78,5% (68,1% la nivel liceal și 13,9% la nivel profesional).
Un procent prea mare de absolvenți nu asimilează eficient competențele cheie în relație cu conținutul programelor și/sau în relație cu utilizarea conținutului programelor în viața cotidiană, ceea ce devine un risc de securitate națională.
Analfabetismul funcțional la matematică (numerație) crește de la 25% la clasele primare, la 36% la clasele gimnaziale și ajunge până la 46% la nivel de liceu.
Absolvenții nu asimilează eficient competențele cheie în relație cu utilizarea conținutului programelor în viața cotidiană.
La nivelul competențelor adulților (de la 15 ani+), zona de analfabetism funcțional în literație se află la 20,1% din populație (la nivel internațional, media este de 8,9%), iar în zona de abilități numerice se află la 27,5% din populație (la nivel internațional, media este de 8,6%). Dacă adăugăm și zona de risc (nivel 1), procentele ajung la 37,1% în literație și 38,4% în numerație. Testele PISA arată că elevii români (la 15 ani) au probleme să înțeleagă ceea ce citesc (aprox. 42%), să facă conexiuni matematice (aprox. 49%) și să înțeleagă corect și științific fenomene familiare (44%), în general.
Învățământul preuniversitar obligatoriu – preșcolar-primar-gimnazial-liceal – trebuie să transfere, prin educație, cele opt competențe cheie, prin care absolvenții să devină buni specialiști, buni cetățeni și oameni satisfăcuți de propria viață. Educația antepreșcolară trebuie generalizată și regândită pentru a asigura prerechizitele necesare învățământului obligatoriu. Absolvenții trebuie să se poată integra eficient pe piața muncii (nivelul 3 de calificare după clasa a XI-a, respectiv nivelul 4 după absolvirea liceului) și/sau să-și continue studiile la nivel postliceal și/sau universitar. Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul asimilării eficiente a competențelor, dar și al accentuării înțelegerii modalității de generare științifică a cunoștințelor declarative și procedurale și a valorilor cuprinse în acestea – lucru considerat până acum esențial, mai ales pentru învățământul superior –, pentru a-și dezvolta competențele prin învățare pe tot parcursul vieții și ca antidot la pseudoștiință/pseudocunoaștere.
”Mă aștept la unele viziuni, strategii potențial diferite (dar nu neapărat incompatibile) ale diverșilor specialiști. Reformele propuse nu sunt așadar ghidate ideologic, putând constitui arhitectura relativ stabilă a sistemelor noastre de educație și cercetare pe termen lung, dar pot fi colorate în ideologii de stânga/centru/dreapta, în funcție în diversele programe de guvernare”, arată ministrul.
