Acasă Info Local Dialog cu Marian Ivan, primarul orașului Pantelimon

Dialog cu Marian Ivan, primarul orașului Pantelimon

DISTRIBUIȚI

 ”Îmi doresc, ca orice părinte, tot ce e mai bun pentru copiii orașului nostru și le sunt alături pentru ca ei să beneficieze de o educație de calitate”.

 ”Ne facem datoria și luptăm pentru dreptul oamenilor

de a obține actele de proprietate pe terenuri!”

”Suntem mândri când vedem că investițiile făcute aduc rezultate!”

 Arătam într-un interviu, nu cu mult timp în urmă, că orașul Pantelimon se dezvoltă continuu – chiar dacă există și nemulțumiri – și că primarul Marian Ivan amintește permanent că nu se poate face totul peste noapte.

Rămânem la aceeași idee și completăm, din nou, că lumea trebuie să înțeleagă că proiectele care se derulează sunt în beneficiul locuitorilor din oraș, iar acolo unde există nemulțumiri, poate întemeiate, reprezentanții primăriei încearcă să rezolve situația cât mai eficient.

Orașul Pantelimon este, la sfârșitul lui 2018, indiferent ce spun adversarii politici sau unii cetățeni nemulțumiți doar pentru că în dreptul lor pare că nu se întâmplă nimic, mai modern și mai civilizat.

 

După asfaltarea a 100 de străzi în 2016, parte dintr-un amplu proiect, au fost făcute reparații pe încă 77 de străzi pietruite, au avut loc intervenții la rețeaua de canalizare și colectare a apelor pluviale și la rețeaua de alimentare cu apă, aici executându-se lucrări de extindere, reabilitare și înlocuire a rețelei de apă potabilă, din fonduri publice, pe mai multe străzi. A fost extinsă rețeaua de iluminat public și, tot din bugetul propriu, Primăria Pantelimon a amenajat locuri de joacă, locuri de parcare, a efectuat lucrări de igienizare și reparații la școală și grădiniță, a amenajat terenuri de sport și a montat rețeaua de internet în laboratorul de informatică.

La capitolul Salubritate și Protejarea Mediului au fost amenajate și întreținute toate spațiile verzi din oraș și au fost încheiate contracte de salubrizare cu toți cetățenii. La capitolul Educație, nu mai trebuie să spunem că acest aspect se află permanent în prim-planul agendei primarului Marian Ivan, fiind continuate toate proiectele – ”Lumea copiilor”, ”Recreația mare”, ”Elevi performanți, elevi premianți”, ”10 de 10”, ”Ești voluntar, ești implicat”, apărând și altele noi, cum ar fi ”Școala pentru toți, șansa unei educații de calitate copiilor și tinerilor din Pantelimon”, ”Arta de a fi părinte”, ”Lumea copiilor” și ”Viitorul sunt E.U”.

Pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, în Pantelimon există camere de supraveghere, numărul de infracțiuni scăzând semnificativ în ultimii ani.

În ediția de astăzi, vom discuta cu primarul Marian Ivan și despre probleme mai sensibile cu care se confruntă instituția pe care o reprezintă.

 

Reporter: Pantelimonul era supranumit, la un moment dat, ”orașul caselor fără teren”, iar din cauză că proprietarii caselor nu dețineau și drept de proprietate asupra terenului care le fusese concesionat de administrația locală, riscau să rămână fără locuințe. Care este, în acest moment situația celor care își ridicaseră casele pe fostul islaz?

Marian Ivan: Situația terenurilor aflate în concesiune este în continuare pe rolul judecătoriei, procesele sunt extrem de complicate, vaste și durează mult timp până la termenele stabilite. Însă noi ne facem datoria și luptăm pentru dreptul oamenilor de a obține actele de proprietate pe terenuri. Singurul inconvenient în acest demers este timpul lung de așteptare între termenele judecătorești. Aproape zilnic oamenii vin la primărie și ne întreabă de această situație care durează de atâta vreme, însă din păcate, birocrația și termenele de judecată durează și toți trebuie să avem răbdare până la decizia finală a tribunalului.

 

Reporter: De foarte multe ori, locuitorii au semnalat probleme de infrastructură, pornind de la sistematizarea străzilor și până la incapacitatea rețelei de canalizare de a face față dezvoltării accelerate a localității. Ce s-a schimbat în ultima vreme?

Marian Ivan: Investițiile pe care le facem și le-am făcut în canalizarea pluvială ne-au scăpat de multe probleme în zone în care înainte apele intrau în curțile oamenilor. Principala noastră țintă este să reușim să eliminăm complet această problemă din orașul nostru. Canalul principal colector se leagă de cel mai mare canal colector din București, însă am avut surpriza neplăcută ca atunci când a plouat abundent (așa cum s-a întâmplat în vara aceasta), nici cel din București să nu facă față, iar apa să refuleze și în Pantelimon, și în București și în celelalte localități care erau legate acestui colector. Această situație se va remedia.

De fiecare dată când plouă abundent, primim sesizări la primărie cu privire la străzi inundate, însă cele mai multe dintre acestea sunt făcute de locuitori ai străzilor private sau parțial private. Din păcate, acolo nu avem dreptul legal să investim până când locuitorii străzilor respective nu se pun de acord și cedează cota parte aferentă străzii către primărie. După ce fac acest demers, primăria le poate include strada în viitoare proiecte de modernizare și rezolvare a problemelor de acest fel.

 

Reporter: Recent, peste 100 de persoane în dificultate, aflate în atenția Direcției de Asistență Socială a localității, au beneficiat de consultații medicale gratuite. Care a fost contribuția administrației locale în acest demers?

Marian Ivan: Caravana medicală gratuită a fost organizată de Direcția de Asistență Socială Pantelimon cu sprijinul Patriarhiei Române și a Ministerului Sănătății, special pentru persoanele neasigurate, persoanele fără loc de muncă, persoanele cu vârstă înaintată, cazurile sociale. Noi am pus la dispoziție cabinetele medicale din cadrul Policlinicii, iar partenerii noștri, în această acțiune, au venit cu cadrele medicale și aparatura necesară. Au fost opt specializări: Cardiologie, Medicină Internă, Diabet și Nutriție, Gastroenterologie, Recuperare Medicală, Investigații EKG și Ecografie, Psihiatrie Pediatrică, ORL. Direcția de Asistență Socială va repeta aceste acțiuni și în viitor alături de diverși parteneri.

 

Reporter: Persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social au obligația de efectua, lunar, activități sau lucrări de interes local. Care sunt activitățile la care contribuie, în Pantelimon, beneficiarii de ajutoare sociale? Au existat cazuri de refuz? Cum ați rezolvat această situație?

Marian Ivan: Așa este, în general activitățile pe care le desfășoară aceste persoane sunt amenajări ale spațiilor verzi, curățenie în școli și alte instituții și în spațiile de lângă instituții și alte activități de acest tip. S-a întâmplat ca Direcția de Asistență Socială să întâmpine și refuzuri din partea celor care trebuiau să presteze aceste activități. În consecință, le-a fost sistat ajutorul social pe care îl primeau. Legea este pentru toată lumea și trebuie respectată.

 

Reporter: Problemele cu care se confruntă societatea românească în acest moment sunt generate de lipsa educației sau de inadecvarea conținutului la evoluția societății. Dacă în ceea ce privește conținutul curriculei școlare stabilită de Ministerul Educației Naționale administrația locală nu poate interveni, există acțiuni și intervenții administrative prin care o primărie poate completa sau stimula procesul educațional. Cum face administrația locală din Pantelimon acest lucru?

Marian Ivan: Una dintre prioritățile noastre în orașul Pantelimon a fost ridicarea nivelului de educație a copiilor și scăderea semnificativă a abandonului școlar. Am investit atât în reabilitarea și extinderea clădirilor de învățământ, cât și în programe speciale menite să țină copiii în școală și să îi facă să prindă drag de învățătură. Anul acesta, Școala Gimnazială nr. 1 a obținut finanțare europeană pentru proiectul ”Școala pentru toți, șansa unei educații de calitate copiilor și tinerilor din Pantelimon”. În cadrul acestui proiect, care se va desfășura pe o perioadă de 3 ani, se vor derula mai multe programe care vizează atât elevi școlari, preșcolari, antepreșcolari, părinți, dar și cadrele didactice. În cadrul programelor acestui proiect vor fi 468 de elevi participanți la activități de tip after-school, consiliere parentală pentru 220 părinți, activități de logopedie pentru 15 antepreșcolari, activități de dezvoltare timpurie, 60 de preșcolari care vor desfășura un mix de activități menite să dezvolte abilități specifice vârstei, 50 de cursanți în programul ”A doua șansă” și activități de formare pentru 85 de cadre didactice. Proiectul vrea să reducă abandonul școlar timpuriu al copiilor din familii cu probleme (de romi, monoparentale, sărace, cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, care trăiesc din beneficii sociale, cu nivel scăzut de educație a părinților).

 

Reporter: Se discută despre desemnarea în cadrul administrației locale a unei persoane care să gestioneze problematica, din ce în ce mai complexă, cu care se confruntă românii plecați în afara țării. Este vorba despre sprijinirea familiilor ai căror copii au rămas în țară în grija rudelor, monitorizarea acestora și ajutarea lor să se adapteze la noua situație, dar și intervenția, cu ajutorul statului, atunci când românii din afara țării se află în dificultate (accidente, sclavie). Cum gestionează sau cum ar putea gestiona Primăria Pantelimon astfel de probleme?

Marian Ivan: Direcția de Asistență Socială (DAS) din orașul nostru este foarte bine pusă la punct, avem oameni implicați și dedicați meseriei lor. Pot să afirm că membrii echipei cunosc toate aceste cazuri și le monitorizează îndeaproape. Depistăm familiile aflate în astfel de situații cu ajutorul școlii din oraș în principal, cu care Direcția are protocol de colaborare. Echipa de aici monitorizează copiii, îi înscriem în programe de tip ”Școală după Școală” sau în alte activități ale diferitelor centre cu care colaborăm, ca ei să aibă ajutor la lecții. Dacă se identifică anumite cazuri care au nevoie de asistență psihologică, DAS Pantelimon colaborează cu DGASPC care trimite un psiholog pentru ședințe individuale cu copiii și membrii familiei. Ședințele se desfășoară în sediul DAS, într-un spațiu special amenajat.

 

Reporter: Ce proiecte mari are Primăria în viitorul apropiat?

Marian Ivan: Doresc să continuăm modernizarea și dezvoltarea orașului pe mai multe planuri. Din punct de vedere al infrastructurii, se vor asfalta 42 de străzi din oraș, lucrările urmând să înceapă curând. Odată cu modernizarea lor, se vor crea și proiectele de canalizare pluvială, racordarea la apă curentă și utilități ale celor care nu beneficiază încă de aceste servicii. Asta vine ca o completare a proiectului de modernizare a 100 de străzi care s-a finalizat în urmă cu doi ani. De asemenea, strada Sfântul Gheorghe, una din principalele artere ale orașului, este și ea în proces de modernizare. Nu în ultimul rând s-au finalizat lucrările pentru patru dintre străzile a căror bugetare a venit de la Ministerul Dezvoltării.

Din punct de vedere al educației, dorim să construim o nouă grădiniță, să eliberăm corpul vechi de clădire. Așa cum am spus, avem proiectul european ”Școala pentru toți, șansa unei educații de calitate copiilor și tinerilor din Pantelimon”. Pe lângă acesta, derulăm, ca în fiecare an, proiectele ”Școală după școală”, ”Școala  de vară – Recreația mare”, aflat în al nouălea an de implementare, care se adresează elevilor care nu au avut rezultate bune la învățătură, din ciclul gimnazial și primar. Rezultatele edițiilor trecute ale proiectului sunt pozitive: elevii incluși în program și-au îmbunătățit frecvența și situația școlară în proporție de 80%. După sesiunea de corigențe, promovabilitatea participanților a fost de 100%. Avem, de asemenea, proiectul ”Elevi Performanți, Elevi Premiați”, o tabăra de vară pentru copiii cu rezultate deosebite la învățătură și la concursurile școlare.

Ne implicăm și susținem și alte proiecte școlare sau din grădiniță pentru că eu îmi doresc, ca orice părinte, tot ce e mai bun pentru copiii orașului nostru și le sunt alături pentru ca ei să beneficieze de o educație de calitate. Numai prin educație putem evolua, ne putem dezvolta armonios și putem lua cele mai bune decizii pentru noi.

Nu în ultimul rând, am investit în susținerea sportului și activităților sportive și vom continua să o facem, achiziționând un teren pe care să îl amenajăm pentru sport și spații de recreere. Sportul ajută la menținerea unui corp sănătos și a unei minți limpezi, de aceea este important ca cei mici din oraș să aibă toate condițiile pentru a face sport.

Mă bucur că avem în prezent toate secțiile de sport pline cu copii la ACSO Viitorul Pantelimon și deja unii excelează și fac performanță. Suntem mândri când vedem că investițiile făcute aduc rezultate. – CRISTINA ANGHELUȚĂ

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here