Acasă Editorial DICTATURĂ ȘI DEMOCRAŢIE

DICTATURĂ ȘI DEMOCRAŢIE

DISTRIBUIȚI

 Despre diferite forme de dictatură intersectate cu vocabula “democraţie”, publicaţia noastră a mai prezentat unele consideraţii. Evident acestea au avut un caracter teoretic. Nu există, în istoria politică a lumii, o clasificare exactă, atotcuprinzătoare a “simbiozei” acestor două cuvinte: democraţie şi dictatură. Nici nu este posibil pentru că omenirea, în evoluţia sa, printre altele, naşte mereu dictaturi, unele moderne, sub patrafirul atotcuprinzător al democraţiei. Democraţie care, de fapt, ascunde un anume fel de dictatură. Pentru început enumerăm doar câteva forme consacrate de “democraţie”.

Prima a fost democraţia sclavagistă, născută de greci prin citadela lor, Atena. A urmat falsa democraţie feudală, din evul mediu, despre care nu intrăm în amănunte. După Revoluţia Franceză de la 1789 s-a născut democraţia burgheză. După un alt cataclism social (din 1917) cu repercusiuni politice mondiale a apărut democraţia socialistă (unii îi spun comunistă). Fiecare dintre aceste democraţii impune primatul unei clase dominante. Cea sclavagistă a marilor proprietari de sclavi, cea feudală a marilor seniori-feudali, cea burgheză a nou născutei clase burghezia, iar dictatura socialistă a impus, fără echivoc, dictatura proletariatului.

Aceste dictaturi, sub flamura democraţiei, sunt clasice. Dar noi ne vom opri şi la alte forme de dictatură, mai vechi sau mai moderne. Omenirea nu a bătut pasul pe loc. Nici măcar în ceea ce priveşte dictaturile democratice.

Viaţa merge mereu, mereu, înainte. Progresul tehnic a făcut salturi incredbile şi a adus omenirea pe căi care în urmă cu 50 ani păreau iluzorii.

Viata politică a ţinut pasul pe loc? Nici vorbă! Să începem cu acea dictatură care a făcut istorie: cea militară. Nu intrăm prea adânc în istorie şi ne oprim la congruenţa secolelor 18 cu 19: dictatura napoleoniană. Nu înseamnă că a fost prima. Dar a fost una dintre cele mai importante dintre cele pe care le prezentăm în demersul nostru. Dar să trecem graniţa secolului 20 şi să o consemnăm pe cea care a bulversat profund istoria secolului 20: cea hitleristă. Mai înaintăm puţin cu exemple de dictatură militară şi, dintr-o multitudine, o consemnăm pe cea dintre anii 1977-1983 din Argentiana. Şi pentru că suntem aproape să o consemnăm şi pe cea a lui Pinochet, instalată în anul 1972 în Chile. Tot secolul 20 este străbătut de la un capăt la altul de dictatura politică. Toate ţările devenite socialiste au fost sub imperiul dictaturii politice. Adică a unei clase sociale. Şi socialismul a spus clar, precis, răspicat că se dezvoltă sub o singură dictatură: a clasei muncitoare.

Dar vechile democraţii burgheze, începând, evident cu cea a primei ţări capitaliste, Anglia, a dezvoltat şi perfecţionat dictatura averii. Adică “ai bani, ai parte”. Cum se concretizează această dictatură? Căile sunt multiple. Să consemnăm câteva dintre ele. Începem cu votul censionar în funcţie de avere, apoi ocuparea oricărei funcţii tot datorită averii sau mai nou eliberarea infractorilor bogaţi pe cauţine. Adică li se oferea posibilitatea să fie liberi, să-şi angajeze cei mai buni avocaţi şi să găsească “portiţe juridice” pentru a fi eliberaţi. Ceea ce se întâmplă des şi în zilele noastre.

A mai apărut una modernă bazată pe votul universal şi dreptul nelimitat, fără nici o oprelişte de a-ţi expune opiniile. Adică şi în stradă. Şi aşa a apărut o variantă modernă ”dictatura străzii”. Este un cetăţean nemulţumit că votul său, coroborat cu al minorităţii din care face parte, nu îşi găseşte concretizarea în structurile puterii – gata o demonstraţie de stradă! Democraţia străzii româneşti este originală: avem demonstraţii de stradă împotriva puterii alese dar, în contrapartidă, şi în favoarea puterii alese! Desigur se pune problema eficacităţii demonstraţiilor străzii în ambele sensuri: cunosc cei care demonstrează mecanismele conducerii? Sunt în stare să propună oameni capabili pe funcţii cheie pentru orice stat din lume, cum ar fi cea de ministru de Finanţe sau al Afacerilor Externe? Aşadar complicate sunt căile care duc la relaţia ambiguă dictatură-democraţie. – VASILE BOLBOJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here