Acasă Anchete DIICOT: 14 persoane trimise în judecată pentru trafic de droguri

DIICOT: 14 persoane trimise în judecată pentru trafic de droguri

DISTRIBUIȚI

Prin rechizitoriul din data de 19.08.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 14 inculpați, dintre care 12 în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că, în perioada septembrie 2021 – martie 2022, pe raza municipiului București, s-a constituit un grup infracțional organizat în scopul traficării de droguri de mare risc, respectiv heroină și cocaină.

Pentru realizarea cu succes a scopului infracțional și obținerea de beneficii materiale, inculpații au avut roluri bine stabilite acționând în mod coordonat, astfel încât în cazul în care unul dintre ei ar fi fost prins în flagrant răspunderea penală să se limiteze doar la acea persoană.
Astfel, liderul grupului achiziționa drogurile, un alt inculpat avea sarcina de a le prelua, după care erau depozitate la locuințele altor coinculpați. Altor membri ai grupului infracțional organizat le revenea rolul de a porționa drogurile, care ulterior, erau puse în vânzare de către alți inculpați, sumele de bani obținute fiind remise liderului grupării.
În sarcina inculpaților au fost reținute un număr de 163 acte materiale, în modalitatea cumpărării, transportului, depozitării, porționării, vânzării, deținerii/punerii în vânzare în funcție de rolul deținut în cadrul grupului.
Distinct de activitatea infracțională desfășurată în cadrul grupului organizat, se situează și alte activități infracționale, reținute în sarcina a cinci dintre inculpați și anume punerea cu știință la dispoziția consumatorilor de droguri a uneia dintre camerele imobilului său situat în București în vederea consumului de droguri precum și deținerea fără drept, în vederea consumului propriu, a unor cantități de cocaină și heroină.
Dosarul a fost instrumentat împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO București.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here