Deputații din Comisia de buget au aprobat, marți, în unanimitate, eliminarea supraaccizei la carburanți și a supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Proiectul inițiat de PNL va merge în plenul Camerei Deputaților, unde va fi dat votul decisiv, miercuri. Măsurile urmează să se aplice de la 1 ianuarie 2020.
Statul strângea anual la buget din supra-acciză circa 3,4 miliarde de lei, potrivit datelor oficiale. Nu e clar cum va acoperi guvernul această gaură în proiectul de buget din 2020.
Inițiativa a fost depusă de PNL la jumătatea acestui an și vizează diminuarea accizei la carburanţi la nivelul anterior majorării operate în a doua parte a anului 2017. Legea a fost adoptată tacit în urmă cu o lună și jumătate de Senat, aflându-se de atunci în forul decizional, Camera Deputaților, fără a fi dezbătut.