Autoritățile din Moscova au anunțat marți că vor ordona vârstnicilor să rămână în locuințe timp de patru luni în contextul răspândirii necontrolate a Covid 19 în capitala rusă și a valului pandemic care a devastat întreaga țară în ultimele luni, relatează Reuters.
Moscoviții care au împlinit vârsta de 60 de ani precum și rezidenții ce suferă de boli cronice – cu excepția celor care s-au vaccinat anti-Covid în ultimele 6 luni – vor fi vizați de un ordin strict de a rămâne în locuințe, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin.
„Sunt perfect conștient de cât de inconfortabile sunt actualele restricții dar pur și simplu nu există nicio altă cale de a vă proteja de o boală gravă”, a declarat Sobianin, îndemnându-i pe rezidenți să se vaccineze, potrivit The Moscow Times.
Acesta a notat că doar 1,4 milioane din cei 3 milioane de locuitori ai Moscovei cu vârsta de peste 60 de ani s-au vaccinat împotriva coronavirusului. „Prin urmare, 60% din pacienții Covid internați în prezent în spitale sunt moscoviți cu vârsta de peste 60 de ani. Aproape 80% din pacienții ventilați mecanic sunt vârstnici. În rândul celor care au murit de Covid procentul lor este de 86%”, a precizat Sobianin. El a anunțat de asemenea că firmele vor fi obligate să își lase cel puțin 30% din angajați să lucreze de acasă pentru aceeași perioadă de 4 luni. Excepție vor face angajații vaccinați, cei care s-au vindecat de COVID-19 și lucrătorii esențiali. Ambele măsuri vor intra în vigoare pe 25 octombrie.
Sobianin a mai anunțat că afacerile din domeniul serviciilor vor fi nevoite să își vaccineze anti-Covid cel puțin 80% din angajați cu prima doză a unui vaccin aprobat în Rusia până pe 1 decembrie și cu a doua doză până pe 1 ianuarie 2022.
Rusia a raportat marți un nou record de 1.015 decese cauzate de COVID-19 după ce sâmbătă a depășit pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei pragul de 1.000 de morți cauzate de coronavirus în decurs de 24 de ore.