Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, luni, la Alba Iulia, că pentru perioada de după 1 aprilie 2025, când expiră schema de compensare-plafonare la preţul curentului electric, s-au făcut mai multe simulări, fiind luată, de exemplu, în calcul aplicarea unor măsuri ţintite pe nivelul socio-economic al gospodăriei, informează Agerpres.
„… am făcut nişte simulări. Pentru românii care plătesc astăzi 1,3 lei (pe kWh – n.r.), de fapt, plătesc sub plafon, aţi văzut că furnizorii s-au dus mai jos, sub aceste plafoane, cel mai probabil facturile vor fi mai mici. Pentru românii care plătesc acest 0,68 lei, deci au un consum sub 100 de kWh pe lună, vom găsi măsuri ţintite pentru cei care sunt vulnerabili, cei care au într-adevăr nevoie de sprijin”, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, întrebat dacă există o strategie pentru după 1 aprilie 2025, când se va liberaliza piaţa de energie.
Sebastian Burduja a dat ca exemplu faptul că pentru un apartament din cartierul Primăverii din Bucureşti, care are un consum mic, se beneficiază de aceeaşi subvenţie ca pentru un apartament dintr-o comună din Alba unde o familie cu trei copii face economie la curent, pentru a se încadra la 100 de kWh. „Ceea ce nu este, totuşi, în regulă şi atunci vom face ceea ce au făcut absolut toate statele din Uniunea Europeană. Au ţintit măsura de sprijin pe nivelul socio-economic al gospodăriei. Asta trebuie să facă şi românii”, a spus ministrul.
Burduja a punctat că nu vor fi majorări la iarnă în ceea ce priveşte facturile la energie ale românilor, schema de compensare-plafonare fiind valabilă până în primăvara anului viitor.
„Deci, aşa cum astăzi, fiecare român plăteşte un preţ maxim reglementat, 0,68, 1 leu, 1,3 lei, în funcţie de nivelul de consum, la fel se va întâmpla şi iarna aceasta. Deci nu vor fi facturi mai mari faţă cele anul trecut”, a spus ministrul Energiei.
„De prin iunie s-a simţit o ieftinire la gaz, cam de 20%, iar la energie electrică, pentru cei care au avut un consum de peste 300 de kWh, deci cei care consumă un pic mai mult, de asemenea cam 10-15% s-au ieftinit facturile”, a susţinut Sebastian Burduja.
Reamintim că în luna martie Ministerul Energiei a propus o actualizare a actului normativ referitor la schema de sprijin, revenirea la piața liberalizată și protecția clienților finali de energie electrică și gaze naturale, astfel încât clienții finali să poată resimți scăderile de preț. Ministerul a propus o ieșire graduală din schema de sprijin și revenirea la piețele liberalizate de energie. Printre măsurile anunțate figurează
- obligația furnizorului de a defalca prețul final pe aceleași componente în oferta de furnizare, în contractul de furnizare și în prețul final facturat clientului final (componenta referitoare la energie și la furnizare, componenta referitoare la sistem/rețea (de transport și distribuție) și componenta care cuprinde impozitele, comisioanele, taxele și tarifele);
- scăderea prețului gazelor naturale pe care producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore şi/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activităţi, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale au obligația să le livreze, începând cu data de 1 aprilie 2024, furnizorilor clienților casnici, furnizorilor producătorilor de energie termică sau direct către producătorii de energie termică și operatorului de transport şi sistem/operatorilor concesionari de distribuţie titulari ai unei licenţe de operare – operatori de reţea de la 150 lei/MWh la 120 lei/MWh;
- reducerea la 400 de lei/MWh a plafonului pentru care producătorii de energie electrică plătesc taxa de solidaritate, reducerea valorii de tranzacționare prin Mecanismul de achiziție centralizată de la valoarea de 450 de lei/MWh la 400 de lei/MWh;
- etapizarea măsurilor de ieșire din schema de sprijin, în sensul introducerii unei perioade de tranziție de 1 an de zile, începând de la data de 1 aprilie 2025 și până la data de 31 martie 2026;
- scăderea valorii maxime a prețului mediu ponderat al energiei electrice la care ANRE calculează sumele de decontat de la bugetul de stat, de la 900 lei/MWh la 700 lei/MWh
[…] Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, luni, la Alba Iulia, că pentru perioada de după 1 aprilie 2025, când expiră schema de compensare-plafonare la preţul curentului electric, s-au făcut mai multe simulări, fiind luată, de exemplu, în calcul aplicarea unor măsuri ţintite pe nivelul socio-economic al gospodăriei, informează Agerpres. „… am făcut nişte simulări. Pentru […] Citeste mai mult […]