Acasă Politic Din aprilie, gata cu starea de alertă

Din aprilie, gata cu starea de alertă

DISTRIBUIȚI

Un record absolut de infectări de la începutul pandemiei a fost stabilit marți: 40.018 cazuri noi și 97 de decese în 24 de ore. ”Personal nu cred că vom ajunge la 70.000 de cazuri înregistrate zilnic, dar probabil că săptămâna viitoare vom avea peste 50 de mii de cazuri în câteva dintre zile”, a subliniat ministrul Sănătății marți seară, la TVR. ”Eu cred că vom reveni la normal la sfârșitul lunii martie”, a subliniat el, referindu-se și la implicațiile economice ale unei astfel de decizii.

Nu există o creștere galopantă a numărului de cazuri internate în spitale, a remarcat Alexandru Rafila. Este o scădere a numărului de copii internați. S-a redus cu 50 de cazuri numărul de copii care au fost internați în spital.

„Încă nu suntem în vârf, ne apropiem de vârf. Avem în față circa 10 zile dificile”, a subliniat Alexandru Rafila.

Potrivit ministrului, lucrul cel mai important este că se acordă atenție tuturor pacienților, nu doar celor COVID.

„Este un scenariu maximal – personal nu cred că vom ajunge la 70 de mii de cazuri înregistrate zilnic, dar probabil că săptămâna viitoare vom avea peste 50 de mii de cazuri în câteva dintre zile, după care se va intra pe un trend crescător”, a arătat oficialul.

Se pare că o parte dintre cazurile grave sunt generate de tulpina Delta care încă circulă în România. Săptămâna aceasta a început un studiu în secțiile de terapie intensivă pentru a se ști care este proporția de cazuri Omicron și care este proporția de pacienți cu tulpina Delta.

Noua sub-tulpină depistată recent se pare că este și mai transmisibilă decât Omicron.

În ciuda faptului că sunt țări cu proporție mare de persoane vaccinate, transmisibilitatea nu este influențată în acest moment pentru această tulpină, a ținut să remarce ministrul. „Măsura logică este să simplifici procedurile și în ceea ce privește călătoriile, traversarea frontierei de stat și în ceea ce privește carantina”, a remarcat Rafila.

Același termen de 5 zile privind carantina se aplică și copiilor.

Bolnavii pot fi izolați cu simptome foarte puține – pentru persoanele vaccinate durata izolării e 5 zile, pentru cele nevaccinate este de 7 zile. Dacă persoana are simptome, se simte rău, poate să continue izolarea la domiciliu sau la spital.

Într-o săptămână înregistrăm un număr de cazuri care înseamnă 1% din numărul de elevi, a explicat ministrul, referindu-se la faptul că nu se închid școlile.

„Deci nu putem să discutăm de o situație copleșitoare care să pună în pericol funcționarea școlilor”, a explicat Rafila. El a arătat că impactul pe economie este distrugător dacă părinții trebuie să stea acasă cu copiii.

„Eu cred că vom reveni la normal la sfârșitul lunii martie. (…) Eu cred că prelungirea stării de alertă va fi limitată de această dată”, a declarat Alexandru Rafila.

Revenirea la normalitate trebuie să fie un deziderat al tuturor, a subliniat ministrul.

Potrivit lui Alexandru Rafila, dacă vor apărea tulpini cu o patogenitate mai mare, acestea vor fi mult mai puțin transmisibile. Atunci vor fi pericole pentru anumite categorii de persoane la risc, care vor trebui să înțeleagă că este nevoie să se vaccineze.

Zeci de mii de elevi şi angajaţi din învăţământ s-au îmbolnăvit de COVID. Chiar dacă procentele nu sunt mari numărul este în creştere. Specialiştii din sănătate spun că şcoala este principala sursă de infectare în acest val 5 şi ar trebui să-i retragem pe copii online, dacă vrem să rămânem sănătoşi. Şi părinţii sunt supăraţi pentru că autorităţile n-au curajul să revină la şcoala din faţa computerului.

Ministrul Sănătății spune că situaţia este sub control și trecerea în online se face în funcție de câți bolnavi COVID sunt în spitale.

”Acolo unde gradul de ocupare a paturilor dintr-un județ va depăși 75 % sigur că va trece online și avem un judeţ care e posibil că saptămâna viitoare să între în online este vb de județul cluj care avea joi 68% dintre paturi ocupate”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here