Deputatul PSD de Tulcea, Cosmin Andrei, a adresat o întrebare Ministerului Agriculturii referitoare la diminuarea exporturilor de cereale ale României și la consecințele acestei situații asupra fermierilor, în special în județul Tulcea.
Parlamentarul a expus faptul că: „Datele oficiale arată că România a exportat, în primele cinci luni ale anului 2025, 3,9 milioane de tone de cereale în valoare de 1 miliard de euro – ceea ce reprezintă o scădere de 21% în volum și de 12,6% în valoare față de aceeași perioadă a anului trecut. În plus, producția de cereale boabe din 2024 a fost cea mai mică din ultimul deceniu, ajungând la 17,87 milioane de tone, cu mult sub nivelul anului anterior.
Scăderea producției și diminuarea exporturilor pun fermierii români într-o situație dificilă, mai ales în județe agricole precum Tulcea, unde agricultura are un rol vital pentru economia locală. Este nevoie de măsuri urgente pentru a sprijini producătorii și pentru a menține competitivitatea cerealelor românești pe piețele externe, în contextul în care Rusia și Ucraina își consolidează prezența prin prețuri mai mici”, a declarat deputatul Cosmin Andrei.
Deputatul a solicitat Ministerului Agriculturii să prezinte cauzele scăderii exporturilor, programele de sprijin pentru agricultori, modalitățile de creștere a competitivității cerealelor românești și perspectivele de diversificare a piețelor externe, astfel încât fermierii să nu depindă exclusiv de câteva destinații tradiționale.




