Acasă Politic Din nou despre aprovizionarea Europei cu gaze, la Baku

Din nou despre aprovizionarea Europei cu gaze, la Baku

DISTRIBUIȚI

În zilele de 2 și 3 februarie a.c., președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită oficială în Azerbaidjan la invitația omologului Ilham Aliyev. În contextul vizitei, cei doi șefi de stat vor deschide Reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze.

Vizita președintelui Klaus Iohannis la Baku are loc în continuarea convorbirilor foarte bune avute cu președintele Ilham Aliyev, la București, în data de 17 decembrie 2022, cu ocazia participării celor doi șefi de stat la ceremonia semnării Acordului între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi.

Azerbaidjanul este primul stat din regiunea Caucazului de Sud cu care România a ridicat relațiile bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, în anul 2009, ambele state confirmând deschiderea și interesul pentru aprofundarea acestuia, precum și pentru dezvoltarea de proiecte strategice cu impact regional.

În cadrul consultărilor politice de la Baku, președinții Iohannis și Aliyev vor discuta aprofundat despre dezvoltarea cooperării bilaterale în domenii precum energie, transporturi, comerț, investiții, digitalizare, agricultură, educație și cultură.

În continuarea discuțiilor de la București, din decembrie 2022, va fi evaluat stadiul implementării proiectelor de interconectare regională precum cablul submarin de transport pentru energie electrică și va fi abordată inițierea de proiecte similare în domeniul digital. Un alt subiect de discuții vizează extinderea cooperării privind inițiativele strategice între Europa și Asia Centrală, folosind rolul de punți de legătură al României și Azerbaidjanului.

Cu prilejul participării la deschiderea oficială a Reuniunii ministeriale a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, Președintele Klaus Iohannis va exprima solidaritatea și angajamentul țării noastre pentru asigurarea securității energetice europene prin extinderea cooperării cu partenerii din regiune și diversificarea surselor și rutelor de transport pentru resursele energetice.

Aceasta este cea de-a 9-a Reuniune ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, precedentele având loc anual, începând din 2015.

În 2011, UE și Azerbaidjan au semnat o Declarație comună care sprijină dezvoltarea rutelor directe de gaze din Marea Caspică către Europa. Declarația comună, împreună cu Acordurile interguvernamentale privind TANAP și TAP, au deschis calea pentru contracte de vânzare de gaze pe termen lung. La 27 iunie 2012, președintele Republicii Azerbaidjan Ilham Aliyev și premierul turc (la acea vreme) Recep Tayyip Erdogan au semnat un acord privind TANAP. Pe 20 septembrie 2014 s-au pus bazele Coridorului Sudic al Gazelor, iar în 17 martie 2015, la Kars, Turcia, a avut loc o ceremonie de deschidere a lucrărilor pentru TANAP și a început construcția conductei.

Ceremonia de lansare a TAP a avut loc pe 17 mai 2016 la Saloniki (Grecia).

 Coridorul Sudic de Gaze a fost inaugurat pe 29 mai 2018 la Baku, iar Conducta Trans-Anatoliană (TANAP), o parte importantă a acestui coridor, a fost inaugurată la Eskişehir pe 12 iunie.

Primul gaz comercial a fost transportat în Turcia prin conducta Trans-Anatoliană (TANAP) în iunie 2018, iar un an mai târziu, în  noiembrie 2019 a avut loc ceremonia de inaugurare a părții din gazoductul TANAP care leagă Europa. Furnizarea de gaze naturale azere către piața europeană prin TAP a început la 31 decembrie 2020.

Valoarea totală a coridorului sudic al gazelor este de 40 de miliarde dolari.

Conform unei declarații pe care a făcut-o în recenta sa vizită în Ungaria, președintele Ilhan Aliyev a anunțat dublarea, ”poate chiar mai mult”,  volumului de gaze naturale pe care Azerbaidjan-ul îl furnizează în UE, conform documentului semnat cu Comisia Europeană anul trecut. ”Resursele pentru a face acest lucru sunt disponibile, la fel și voința politică și contactele cu partenerii noștri”, a adăugat președintele Ilham Aliyev.

1 COMENTARIU

  1. […] În zilele de 2 și 3 februarie a.c., președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită oficială în Azerbaidjan la invitația omologului Ilham Aliyev. În contextul vizitei, cei doi șefi de stat vor deschide Reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze. Vizita președintelui Klaus Iohannis la Baku are loc în continuarea convorbirilor foarte […]  » Vezi detalii […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here