Ministrul Costel Alexe a susținut ieri o videoconferință cu comisarul european pentru Mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius. În cadrul întrevederii bilaterale, cei doi oficiali au discutat despre fișa de parcurs a autorităților române pentru închiderea procedurii de infringement declanșată de Comisia Europeană pentru tăierile ilegale de lemn. În plus, comisarul european a dorit să afle dacă există întârzieri în adoptarea măsurilor asumate prin scrisoarea de răspuns a României, în contextul epidemiei de COVID-19.
Ministrul român al Mediului i-a transmis comisarului european că toate obiectivele asumate sunt în grafic: ”Sunt optimist că vom reuși să respectăm toate termenele. Înregistrăm progrese importante față de ultima întâlnire pe care am avut-o la jumătatea lunii februarie, la Bruxelles. Chiar mâine (n.r. azi, 23 aprilie), în Parlamentul României, va fi votată o propunere legislativă privind interzicerea exportului de buștean, iar Ministerul Mediului susține această inițiativă și eu, în calitate de parlamentar, o voi vota. Totodată, am reușit să avansăm foarte mult cu dezvoltarea sistemului informatic de urmărire a trasabilității lemnului – SUMAL, cu toate funcțiile noi pe care le-am mai discutat: monitorizare prin GPS în timp real, imagini satelitare. Săptămâna trecută am reușit să deblocăm o parte dintre funcțiile portalului web Inspectorul Pădurii, care fuseseră blocate, în mod inexplicabil, de fosta guvernare. Chiar dacă lucrăm la noua versiune, cu mult mai multe funcții – monitorizare prin satelit, coordonate GPS în timp real, încărcarea de fotografii cu transportul la momentul emiterii avizului și multe altele – am considerat că, până la sfârșitul lunii iunie, când vom implementa noul portal, cel vechi trebuie să funcționeze la capacitate maximă. încărcarea de fotografii la momentul emiterii avizului de transport și multe altele. Tot recent am depus, în Parlament, o propunere de modificare a Codului Silvic, în sensul înăspririi sancțiunilor pentru furturile din pădure și am promovat un ordin de ministru prin care firmele care participă în vreun fel la exploatări ilegale rămân, automat, fără certificat de exploatare”.
Comisarul european a apreciat reacția promptă a autorităților din România. ”Mă bucur să aflu că, de la sfârșitul acestei luni, veți începe testele pentru noua versiune a SUMAL și vă doresc mult succes în îndeplinirea obiectivului asumat, acela de operaționalizare până la sfârșitul lunii iunie. SUMAL este un instrument esențial în lupta împotriva tăierilor ilegale”, a precizat Virginius Sinkevičius.
În ceea ce privește situația exercitării controlului silvic în perioada pandemiei de Coronavirus, oficialul european a fost informat despre măsurile adoptate de Guvernul României în acest sens. ”Gărzile Forestiere se află în prima linie de apărare, alături de Poliție și Armată. Imediat după instaurarea stării de urgență, am introdus, prin Ordonanță Militară, o prevedere care permite inspectorilor forestieri să participe la filtrele de verificare pe drumurile publice, alături de polițiști și soldați. Astfel, transporturile de lemn pe drumurile publice sunt verificate și ne asigurăm că nu se transportă lemn exploatat ilegal. Am intensificat și controalele din pădure, de pe drumurile forestiere sau din șantierele de exploatare”, a spus Alexe.