Probleme la Laserul de la Măgurele. Instalarea sistemului de fascicul luminos gamma de la Laserul de la Măgurele, pe care italienii de la consorţiul european EuroGammaS (EGS) trebuiau să o facă, se judecă în prezent în judeţul Ilfov. Ministrul Cercetării, Nicolae Hurduc, a declarat pentru HotNews.ro că încă din luna noiembrie a fost reziliat contractul cu italienii care trebuiau să furnizeze echipamentul şi nu poate face nimic cu privire la această situaţie pentru că este o problemă juridică.
”Este reziliat contractul din noiembrie şi există un proces între EuroGamma şi IFIN – HH. Procesul se judecă în judeţul Ilfov. Se judecă în România pentru că aşa a fost stipulat în contract. Partea română a reziliat contractul. Acum aşteptăm soluţia judecătorească. Noi nu ne putem implica în niciun fel pentru că este vorba de un contract comercial care intră pe drept civil. În faza în care s-a ajuns este o problemă juridică”, a spus Nicolae Hurduc, ministrul Cercetării.
Acesta nu ştie ce-o să se întâmple cu toate că s-a întâlnit de mai multe ori cu comisarul european Corina Creţu pentru a găsi soluţii pentru deblocarea situaţiei, scrie Andreea Ofițeru pe HotNews.ro.
”Să ştiţi că situaţia este destul de complicată. Nici noi nu ştim ce-o să se întâmple, pentru că depinde de hotărârea judecătorească. Nu vă pot spune ce se poate întâmpla. În momentul ăsta nu ştiu exact să vă spun dacă mai există acestă cale amiabilă de rezolvare din punct de vedere juridic. E blocat în momentul de faţă, cu posibilitatea deblocării pe cale juridică”, a mai spus Nicolae Hurduc.
Într-un comunicat postat pe site-ul http://www.eli-np.ro, reprezentanţii părţii române susţin că EuroGammaS (EGS) a acumulat întârzieri semnificative şi a refuzat să instaleze sistemul de fascicul gamma în clădirea pusă la dispoziţie.
”Maniera deficitară de realizare a Contractului, de către EGS, prin acumularea de întârzieri semnificative și refuzul de instalare a sistemului în clădirea ai cărui parametri și configurație au fost în mod explicit asumați contractual de către Asociere, a atras, într-o etapă inițială, sancționarea acesteia, de către beneficiarul IFIN-HH, cu aplicarea de penalități de întârziere în valoare de peste 3 milioane de euro. Neîndeplinirea în ultimii doi ani, de către Asocierea EuroGammaS, a unei multitudini de obligații contractuale esențiale și persistența în refuzul de executare a contractului, a generat încetarea acestuia de către IFIN-HH din culpa Asocierii, în luna noiembrie 2018”, se arată în comunicat.
”IFIN-HH a întreprins demersurile legale pentru recuperarea prejudiciului cauzat de Asocierea EGS prin neexecutarea contractului. Asocierea EuroGammaS a contestat în justiție aceste demersuri”, mai arată aceeaşi sursă.
Pe de altă parte, la sfârşitul lunii noiembrie, comisarul Corina Creţu a dat un comunicat de presă în care arăta îngrijorarea Comisiei Europene cu privire la întârzierile de la Laserul de la Măgurele şi a spus atunci că e necesară găsirea unei soluţii cât mai rapide de către autorităţile române şi contractorul selectat de acestea pentru implementarea fazei a doua a proiectului. Asta pentru a avea garanţia că proiectul ELI-NP va fi finalizat în cadrul perioadei de programare 2014 – 2020.
Cu toate că rezilierea contractului cu italienii a avut loc la mijlocul lunii noiembrie 2018, în luna decembrie 2018, ministrul Nicolae Hurduc declara într-un interviu pentru Hotnews că există posibilitatea ca partea română să schimbe partenerul şi să cumepere acelaşi echipament de la altcineva. Ministrul nu a spus nimic despre vreun proces între partea română şi cea italiană.
Nicolae Hurduc: Există două variante. Fie italienii revin la poziţia normală de a continua activitatea şi a-şi finaliza instalarea echipamentelor, pe care parţial le-au adus. La un moment dat aceste echipamente erau împrăştiate în toată lumea. Ministerul Cercetării şi-a trimis delegaţi ca să identifice prin diverse porturi din lume, aveam dubii dacă ei le-au fabricat sau nu. Ele au fost aduse parţial, nu sunt toate, la Măgurele. Nu au acces decât italienii acolo, în incinta unde sunt depozitate, şi ei nu vor să monteze. N-aş putea să vă spun de ce.
Ce se întâmplă în cazul în care italienii nu vor să aducă echipamentele? Riscă România să rămână fără laser?
Nicolae Hurduc: Să precizez un lucru: Laserul funcţionează. E o altă componentă, un alt echipament. Laserul de mare putere este instalat, funcţionează, are o putere de 3 petawaţi. 10 petawaţi este puterea finală. Dar el creşte treptat. În cursul experimentelor se creşte treptat puterea, pentru că se verifică stabilitatea sistemului. Sistemul trebuie să fie foarte stabil în timp. Deci acolo lucrurile sunt în ordine. Partea de laser este rezolvată. Acest echipamente pentru fasciculul gamma sunt o altă componentă a programului. Şi este o noutate ştiinţifică. De aici pot apărea probleme pe plan mondial. Deci, cine reuşeşte să pună la punct acest sistem pentru prima dată are de câştigat un prestigiu la nivel mondial, şi este posibil ca aceste întârzieri să se datoreze şi acestor interese.
Ce poate să facă partea română în aceste condiţii?
Nicolae Hurduc: Schimbăm partenerul. Cumpărăm acelaşi echipament de la altcineva. Furnizorul potenţial care ar putea fabrica acest echipament este în America. Evident că, fiind proiect european, s-a încercat finalizarea acestui sistem cu parteneri europeni, dar dacă nu merge există şi varianta de a achiziţiona acest echipamente de la parteneri americani.
Contractul dintre Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei” (IFIN-HH) – şi consorţiul european EuroGammaS (EGS) este în valoare de 66 milioane de euro. Laserul de la Măgurele (ELI-NP) este parte a infrastructurii paneuropene de cercetare şi a început în perioada de finanţare 2007 – 2013. Bugetul total se ridică la aproximativ 250 milioane de euro, iar finanţarea este asigurată în cadrul Programului Operaţional pentru Competitivitate (COP).