Acasă Educatie Directorii interimari de școală nu mai pot fi numiți de inspectorate

Directorii interimari de școală nu mai pot fi numiți de inspectorate

DISTRIBUIȚI
sursa foto: edupedu.ro

Directorii interimari de școli nu vor fi numiți de inspectorii școlari, ci de Consiliul de Administrație al școlii, prin vot secret, prevede un proiect de lege adoptat ieri de Senat, ca for decizional. Inițiatorul proiectului de lege este senatorul USR PLUS Ștefan Pălărie, iar inițiativa a fost depusă în Parlament în luna mai.

Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de cameră decizională, proiectul care prevede că, în cazul neocupării prin concurs a posturilor de directori de şcoli, directorii interimari să fie numiţi de către consiliile de administraţie ale şcolilor şi nu de inspectoratele şcolare. “Atunci când se vacantau nişte funcţii pe motive naturale, fie medicale, fie de altă natură, interimatul era instrumentul utilizat de undeva de la centru pentru schimbarea regulilor în timpul jocului. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat pe 9 ianuarie, atunci când peste 700 de directori de şcoală au fost schimbaţi la ordinul inspectoratelor şcolare judeţene. Ori această lege, care îşi încheie circuitul parlamentar şi merge la promulgare, nu va mai permite acest lucru de acum încolo şi prin prevederile ei votul secret al Consiliilor de administraţie al unităţilor şcolare va fi cel care va decide cine va prelua temporar, până la organizarea concursului, această responsabilitate”, a spus Ștefan Pălărie, citat de Agerpres.

“Prin această lege să revenim la un stat normal care spune ‘nu politicii de partid în şcoală’ şi care lasă educaţia ca să aibă ca singur scop binele suprem al elevului”, a continuat Pălărie.

Propunerea legislativă, care modifică Legea educaţiei naţionale în sensul în care fusese aprobată în varianta inițială, este semnată de un grup de parlamentari USR PLUS, UDMR şi PSD și a înregistrat 75 voturi pentru, 37 contra şi 10 abţineri.

Amintim că în luna august expiră mandatele tuturor directorilor și directorilor adjuncți de școli din România, iar concursul pentru ocuparea pe 4 ani a acestor posturi va avea loc abia în luna octombrie, cu preluarea mandatelor în ianuarie 2022, potrivit calendarului anunțat de ministrul Educației.

În lipsa aplicării acestei legi, care merge acum la promulgare, în perioada august-ianuarie directorii ar fi fost numiți de către inspectoratele școlare conduse în majoritate de actuali membri PNL.

Consiliul de Administrație al unei școli este format din 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; primarul sau un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Această formulă este valabilă pentru școlile gimnaziale cu un singur rând de clase.

În cazul în care Consiliul de Administrație al școlii este format din 9 membri, dintre aceștia 4 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanți ai consiliului local și 2 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă, potrivit Legii educației.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here