“Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. („SNN”) informează acționarii și investitorii că în data de 25.08.2026, a fost notificată cu privire la solicitarea domnului Cosmin Ghiță, Director General al SN Nuclearelectrica SA, de încetare a contractului de mandat, încheiat cu SN Nuclearelectrica SA.
Nuclearelectrica va comunica data efectivă la care renunțarea la mandat urmează să își producă efectele. SN Nuclearelectrica S.A. îi mulțumește domnului Cosmin Ghiță pentru contribuția adusă la dezvoltarea companiei pe perioada derulării mandatelor sale de director general al companiei”, arată compania într-un comunicat transmis Bursei.
Mandatul complet de Director General al lui Cosmin Ghiță se încheia în februarie 2027.
Ghiță, unul dintre cei mai tineri executivi din companiile energetice de stat a preluat funcția de Director General al Nuclearelectrica S.A în 2017.
Compania a primit o solicitare de completare a ordinii de zi a AGA Extraordinară stabilită pentru data de 10.09.2026/din partea acționarului majoritar, Ministerul Energiei, prin care să aprobe publicarea Raportului Corpului de Control al Prim-Ministrului, ca urmare a acțiunii de control efectuate la Societatea Națională Nuclearelectrica SA în perioada octombrie 2025- martie 2026.
După demisia lui Ghiță, Ministerul Energiei a anunțat că a luat act de această decizie, adăugând însă că ”intervine în contextul unei noi oportunități profesionale” pentru fostul director.
”Perioada de preaviz a domnului Cosmin Ghiță urmează să fie dispusă conform prevederilor contractului de mandat și deciziei consiliului de administrație.
Activitatea Nuclearelectrica și a CNE Cernavodă se desfășoară în continuare în condiții normale, fiind asigurată continuitatea operațională a companiei. Ministerul Energiei urmărește îndeaproape evoluția situației și, în calitate de acționar majoritar, va asigura toate demersurile care îi revin pentru menținerea stabilității și continuității la nivelul companiei”, se mai arată în anunțul Ministerului Energiei.








