Dirijorul Cristian Măcelaru, directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței, se va afla la pupitrul ONF la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024, eveniment care va fi transmis în toată lumea. Este pentru prima dată când spectacolul nu se va ţine pe un stadion.
Parada sportivilor va avea loc pe 85 de bărci, de pe fluviul Sena.
Cristian Măcelaru a devenit director muzical al Orchestrei National de France la 1 septembrie 2020.
S-a născut la Timișoara, iar la 17 ani a a plecat în SUA, unde s-a format la Academia de Arte Interlochen din Michigan și la universitățile din Miami și Houston, unde a studiat dirijat cu Larry Rachleff înainte de a urma cursurile de master susținute de David Zinman, Rafael Frühbeck de Burgos, Oliver Knussen și Stefan Asbury la Tanglewood Music Center și Aspen Music Festival.
În vârstă de doar 19 ani, la Carnegie Hall din New York, și-a făcut prima apariție ca concertmaster al Orchestrei Simfonice din Miami, devenind cel mai tânăr concertmaster din istoria orchestrei. În prezent, este Director muzical al Orchestrei Simfonice WDR din Köln și, din 2017, al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo din California.
În 2012 a atras atenția întregii lumi, înlocuidu-l pe Pierre Boulez la pupitrul Orchestrei Simfonice din Chicago. În același an, a primit premiul Solti Emerging Conductor, urmat în 2014 de Premiul Solti pentru dirijori. De atunci a condus principalele orchestre americane – Chicago Symphony, Filarmonica din New York, Filarmonica din Los Angeles și Cleveland și se bucură de o relație deosebit de strânsă cu Orchestra din Philadelphia, pe care a dirijat-o de peste 150 de ori.
În Europa, Cristian Măcelaru apare în mod regulat ca dirijor invitat cu Orchestra Simfonică a Radioului Bavarez, Concertgebouw Regal, Filarmonica din Dresda, Leipzig Gewandhaus, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin și BBC Symphony Orchestra. În octombrie 2021, Cristian Măcelaru a acceptat invitația ministrului Culturii al României de a deveni director artistic al Festivalului George Enescu de la București.
[…] Dirijorul Cristian Măcelaru, directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței, se va afla la pupitrul ONF la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024, eveniment care va fi transmis în toată lumea. Este pentru prima dată când spectacolul nu se va ţine pe un stadion. Parada sportivilor va avea loc pe 85 de bărci, […] Citeste mai mult […]