Acasă Politic Discuție Aurescu – Schallenberg despre aderarea României la Schengen

Discuție Aurescu – Schallenberg despre aderarea României la Schengen

DISTRIBUIȚI

În marja Forumului Economic Mondial de la Davos, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, și omologul austriac Alexander Schallenberg au discutat despre aderarea României la Schengen și depășirea blocajui determinat de poziția nefondată a Austriei.

Potrivit unui comunicat de presă, ministrul Aurescu a reamintit că aderarea României la Schengen este legitimă și justificată, lucru confirmat, în repetate rânduri, de experții UE și ai statelor membre (cel mai recent cu prilejul celor două misiuni de evaluare care au avut loc în lunile octombrie și noiembrie 2022) și că România va continua să fie o parte a soluției pentru consolidarea securității și protejarea eficientă a frontierei externe a UE, ceea ce este și în avantajul Austriei.

În același timp, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că România își menține deschiderea față de preocupările părții austriece legate de creșterea migrației ilegale, sens în care reiterează abordarea constructivă privind măsuri concrete de întărire a frontierelor externe ale Uniunii și că nu România este sursa mișcărilor migratorii spre Austria, după cum o arată în continuare foarte clar statisticile Frontex și ale altor agenții relevante.

Potrivit sursei citate, oficialul român a luat notă de disponibilitatea exprimată de ministrul Alexander Schallenberg de a se implica în promovarea unei abordări constructive, de deschidere, în beneficiul relației bilaterale și al cooperării în plan european între România și Austria și de continuarea dialogului pe linia ministerelor de interne pe marginea dosarului. Ministrul austriac a exprimat, de principiu, cu titlu preliminar, deschiderea pentru un plan de lucru care să vizeze tematica discutată.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu l-a informat pe ministrul Alexander Schallenberg  despre continuarea demersurilor României pentru aderarea la spaţiul de liberă circulaţie.

În ceea ce privește decizia președintelui Klaus Iohannis, în urma discuției cu președintele Austriei, Alexander van der Bellen, revenirea la post a ambasadorului Emil Hurezeanu este o deschidere suplimentară a României pentru cooperarea și utilizarea tuturor canalelor disponibile pentru atingerea obiectivului prioritar de aderare la Schengen cât mai curând posibil. (foto Arhivă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here