Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut luni, 18 noiembrie 2024, o întrevedere de lucru, la Viena, cu Gerhard Karner, ministrul federal de Interne al Republicii Austria.
Principalul punct al întâlnirii a vizat reuniunea care a miniștrilor de Interne, care va avea loc în perioada 21-22 noiembrie la Budapesta, importantă pentru dosarul Schengen.
Discuțiile Predoiu-Karner au relevat contribuția României și Austriei în asigurarea securității frontierelor externe ale UE, în combaterea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere, inclusiv pe componenta de dimensiune externă, pentru o abordare preventivă.
Ministrul Predoiu a subliniat că Decizia privind Air și Maritime Schengen a fost implementată impecabil, fără nicio sincopă. România, prin Poliția de Frontieră, a redus substanțial nivelul migrației ilegale la frontierele naționale. De asemenea, toate aspectele convenite în plan bilateral cu Austria se aplică cu rezultate foarte bune.
De asemenea, oficialul român a reafirmat angajamentul menținerii practicilor sigure și eficiente de gestionare a frontierelor, aplicării tuturor procedurilor Schengen și de a contribui semnificativ la eforturile UE de combatere cât mai eficientă a criminalității transfrontaliere.