Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit cu șeful Apărării din Regatul Țărilor de Jos, generalul Onno Eichelsheim, care a efectuat o vizită în țara noastră în zilele de 23 și 24 august.
Discuțiile s-au axat pe analiza situației de securitate în regiunea Mării Negre, responsabilitățile capabilităților de comandă-control aliate și pe proiectul privind realizarea unui centru de pregătire a piloților de F-16 în România.
Generalul Daniel Petrescu a evidențiat faptul că întărirea relațiilor de cooperare cu militarii francezi, belgieni, olandezi și luxemburghezi din Grupul NATO de Luptă a adus rezultate pozitive atât pe linia creșterii interoperabilității cu structurile românești, cât și la constituirea unei capabilități relevante pentru capacitatea aliată de descurajare și apărare în contextul crizei din regiunea Mării Negre.
„Militarii olandezi au avut o remarcabilă prestație profesională atât în cadrul Grupului de Luptă, cât și pe timpul exercițiilor multinaționale întrunite. De asemenea, sprijinul colegilor din Regatul Țărilor de Jos pe linia pregătirii piloților de F-16 și al operării sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT sunt elemente ale unui parteneriat fundamentat pe interese strategice convergente în plan bilateral și în format aliat și al UE”, a declarat șeful Apărării.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit cu șeful Apărării din Regatul Țărilor de Jos, generalul Onno Eichelsheim, care a efectuat o vizită în țara noastră în zilele de 23 și 24 august. Discuțiile s-au axat pe analiza situației de securitate în regiunea Mării Negre, responsabilitățile capabilităților de comandă-control aliate și pe […] Citeste mai mult […]