Acasă Anchete DNA a decis continuarea urmăririi penale împotriva fostului premier Cîțu

DNA a decis continuarea urmăririi penale împotriva fostului premier Cîțu

DISTRIBUIȚI

DNA anunță continuarea urmăririi penale față de fostul prim-ministru al Guvernului României, Florin Cîțu, acum senator, în dosarul privind achiționarea vaccinurilor împotriva Covid-19.  Procurorii îl suspectează pe Cîțu de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

Potrivit comunicatului de presă, ”la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.
De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

În contextul menționat mai sus, în datele de 19 aprilie 2021 respectiv 13 mai 2021, suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi aprobat două memorandumuri emise de Ministerul Sănătății, în baza cărora s-ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, prin demersurile sale, suspectul Cîțu Florin Vasile ar fi facilitat conducerii Ministerului Sănătății să tranzacționeze și să ordonanțeze la plată achiziția în plus a unui număr de 43.359.892 doze vaccin în valoare de 825.636.678 euro fără TVA”.

DNA precizează, de asemenea, că urmărirea penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, și nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

2 COMENTARII

  1. […] DNA anunță continuarea urmăririi penale față de fostul prim-ministru al Guvernului României, Florin Cîțu, acum senator, în dosarul privind achiționarea vaccinurilor împotriva Covid-19.  Procurorii îl suspectează pe Cîțu de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave. Potrivit comunicatului de presă, ”la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here