Acasă Anchete DNA: Cercetări într-o cauză penală de corupție la funcționari publici din cadrul...

DNA: Cercetări într-o cauză penală de corupție la funcționari publici din cadrul Poliției Locale Sector 1

DISTRIBUIȚI

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală constituită ca urmare a unei sesizări din oficiu ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2023 – 2024, a unor infracțiuni de corupție, fals, etc. de către funcționari publici din cadrul Poliției Locale Sector 1, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În cursul zilei de 04 iunie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 (opt) locații situate pe raza municipiului București, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Totodată, atragem atenția asupra necesității evitării dezinformării opiniei publice în legătură cu activitatea Direcției Naționale Anticorupție în ceea ce privește modalitatea de sesizare și de derulare a activității de urmărire penală, pentru a se evita transmiterea unor informații de natură a crea aparența desfășurării activității DNA altfel decât în cadru legal, în mod echidistant și imparțial.

Consecventă practicii de comunicare care răspunde interesului major al opiniei publice, DNA va transmite public, în condițiile legii, orice informație privind activitatea instituției.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

 

1 COMENTARIU

  1. […] Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală constituită ca urmare a unei sesizări din oficiu ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2023 – 2024, a unor infracțiuni de corupție, fals, etc. de către funcționari publici din cadrul Poliției Locale Sector 1, în legătură cu […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here