Acasă Economie Doar scenarii?

Doar scenarii?

DISTRIBUIȚI

Informaţiile legate de suspendarea plăţilor la Pilonul II de pensii au fost doar scenarii de discuţii publicate din greşeală, iar autorităţile dau asigurări că nu se va întâmpla aşa ceva de la 1 iulie, a declarat, luni Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).

”Noi facem tot felul de evaluări, scenarii, analize interne. De aici, cineva, eu fiind plecat în SUA, auzind că se discută astfel de scenarii, a trecut acolo. Deci tot rândul este o analiză internă, nu avem nici măcar un proiect cu aşa ceva. Au fost (informaţii extrase – n.r.) din scenarii şi s-a trecut eronat acel rând cu pilonul II. Şi, ca să fie şi mai clar, nu era nici vorbă de suspendare. A fost o eroare pe care ne-o asumăm şi vom vedea cine a introdus-o şi ne-o asumăm că s-a introdus. Mai sunt vreo două erori acolo, introduse tot din scenarii, analize şi evaluări. Întregul post legat de Pilonul II este o eroare”, a explicat Ghizdeanu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, instituţia pe care o reprezintă nu a înaintat, oficial, nicio propunere pe această temă. ”Nu ştim dacă vom mai veni cu o propunere sau nu, o să vedem”, a arătat şeful CNP.

Totodată, întrebat dacă CNP mai continuă analiza pe această temă, el a răspuns iniţial negativ, apoi a adăugat că totuşi evaluarea continuă: ”Nu, nu mai continuăm. Deci a fost o eroare, da? Nu există niciun proiect finalizat, astfel încât să iasă din CNP un document. Evaluările continuă, dar nu vă putem spune un termen precis când vom putea fi gata cu o notă, un document, o propunere, ceva, nu vă pot spune cu exactitate când”.

Liviu Dragnea, președintele PSD, a declarant luni, după ședinta conducerii partidului, că Pilonul II de pensii nu va fi desființat și că va exista o analiză temeinică privind această măsură. De asemenea, Dragnea a făcut apel către presă să nu mai publice informații pe această team, care nu fac decât să alarmeze populația.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here