La 14 decembrie a.c., ofițerii Serviciului de Investigare a Crminalității Economice Ilfov au efectuat controale la opt societăți comerciale, cu sedii în localitatea Dobroești, scopul fiind combaterea evaziunii fiscale, a comerțului ilegal și contrafacerii. Cu această ocazie, polițiștii au indisponibilizat 46.442 de articole din sticlă, susceptibile de a fi contrafăcute, întrucât purtau însemnele și denumirile unor mărci înregistrate în domeniul articolelor de uz casnic. Pe numele administratorului firmei care deținea produsele în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru contrafacere de marcă. Totodată, altor două societăți comerciale au fost aplicate două amenzi contravenționale în valoare de 40.000 de lei, pentru încălcări ale Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
De asemenea, polițiștii ilfoveni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere București au depistat o unitate economică care comercializa brazi de crăciun, nefiind respectate prevederile legale conform Legii 171/2010 pentru stabilirea și sancționarea contravențiile silvice, fiind indisponibilizați 45 de brazi, în valoare de 3.000 de lei.