Acasă Economie Economia României – 1,23% din economia UE

Economia României – 1,23% din economia UE

DISTRIBUIȚI

Economia României figurează pe locul 16 la nivelul Uniunii Europene şi reprezintă 1,23% din economia UE, potrivit datelor publicate de Eurostat pentru anul 2017 referitor la PIB exprimat în euro (valori nominale).

Am depăşit Grecia iar în faţa noastră la o distanţă accesibilă în următorii ani se mai află Portugalia şi Cehia, scrie www.cursdeguvernare.ro.

De reţinut, avansul nostru exprimat în euro a fost de 10,7% anul trecut, faţă de doar 6,9% creştere a PIB în termeni reali. Ceea ce înseamnă că am fi beneficiat de pe urma creşterii semnificative a puterii de cumpărare în euro, chiar şi fără creşteri semnificative de venituri în lei.

Un rol esenţial l-a avut, în acest sens, păstrarea cursului de schimb mediu la nivelul de 4,5681 lei/euro.

Tocmai de aceea, însă, situaţia nu se va mai repeta în 2018, chiar dacă estimarea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză referitoare la atingerea pragului de 200 de miliarde de euro se va transpune în realitate.

Majorarea în euro ar fi, în acest caz de 6,4%, mult mai aproape de creşterea estimate de CNSP în termeni reali (6,1%), după reaşezarea în sus a cursului mediu la 4,65 lei/euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here