Directorul general al SRI, Eduard Hellvig, spune că România nu se află în afara pericolului unui posibil atac terorist si că, pana acum, au existat mai multe motive care au dus la creşterea nivelului de alertă antiteroristă. ”Din păcate, nu suntem feriţi de potenţiale atacuri teroriste. De altfel, aţi putut constata că, de la începutul acestui an, la propunerea SRI, nu s-a permis intrarea în ţară pentru 246 de persoane despre care noi am obţinut date că erau conectate la fenomenul terrorist şi prezentau riscuri în acest domeniu. Mai mult, au fost declarate indezirabile şi expulzate de pe teritoriul naţional alte nouă persoane, din aceleaşi considerente.”, a declarat directorul SRI, citat de adevarul.ro.
Hellvig spune ca in prezent, 9.000 de persoane au interdicţia de a intra în ţară. Dintre acestea, 70% au legături cu Statul Islamic si provin din tari precum Iran, Irak, Siria sau Pakistan.
”O altă cifră relevantă este cea de 9.000 de persoane, pe care le avem în bazele noastre de date ca fiind persoane care nu pot intra pe teritoriul României. Sunt persoane date în consemn la frontieră, ca să folosesc o expresie uzuală. În ceea ce priveşte profilul acestor persoane, ţin să subliniez faptul că aproximativ 70% din acestea sunt în conexiune sau au derulat activităţi în sprijinul reţelei teroriste Daesh (n.r. – Statul Islamic, ISIS). Aceşti indivizi provin în special din Iran, Irak, Siria şi Pakistan. Le cunoaştem trecutul şi intenţiile, iar această cunoaştere se datorează muncii informativ-operative a SRI şi parteneriatelor pe care noi le avem, atât cu serviciile româneşti, cât şi cu cele din străinătate.
Toate aceste acţiuni ale SRI se încadrează în principala menire a acestei instituţii – prevenţia. Referitor la Sistemul Naţional de Alertă Teroristă, acesta a fost menţinut la nivelul albastru-precaut tocmai datorită eforturilor conjugate ale tuturor instituţiilor din Sistemul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului (SNPCT), de a preveni orice acţiune care ar fi pus în pericol securitatea cetăţenilor români. Vă rog să reţineţi că, în actualul context european de securitate, Serviciul şi-a intensificat eforturile de culegere de informaţii relevante pentru prevenirea oricăror acţiuni care pot afecta climatul de siguranţă a României şi a aliaţilor săi.
De asemenea, SRI şi-a accelerat schimbul de informaţii în cadrul cooperării atât cu partenerii naţionali din SNPCT, cât şi cu serviciile partenere. Colegii noştri de la Antitero lucrează la foc continuu încă de dinainte de atentatele de la Paris. Este un efort imens, la nivel personal şi instituţional, care contribuie la acest ”albastru precaut”. În spatele normalităţii, vă asigur că există multă muncă şi, adesea, riscuri asumate atât de ofiţerii noştri, cât şi de colaboratorii noştri instituţionali”, precizează Eduard Hellvig.