Acasă Educatie Educație anti-bulling pentru 100 de cadre didactice ilfovene

Educație anti-bulling pentru 100 de cadre didactice ilfovene

DISTRIBUIȚI
sursa foto: IPJ Ilfov
Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni a găzduit joi, 10 martie, o activitate de educație preventivă organizată de IPJ Ilfov, IȚJ Ilfov, CJRAE, DNSC și „Salvați Copiii”, pe tema violenței fizice și psihologice în rândul minorilor, în special pentru conștientizarea și prevenirea bullyingul/cyberbullyingul și siguranța online.
Au participat 100 de cadre didactice, membre ale grupurilor anti-bullying din unitățile de învățământ ilfovene, care au fost instruite cu privire la actele normative (O.M.E.C nr.4343/2020 privind violența psihologică-bullying, normele metodologice de aplicare a prevederilor articolului 7, 56 și 6^1 din anexa la Legea Educației Naționale 1/2011 referitoare la violența psihologică-bullying) și despre cum trebuie să intervină în cazurile de bullying.
Reprezentanții Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au prezentat ghidul „Primii pași în siguranță, în viața digitală”, util atât părinților, cât și educatorilor, care conține informații despre relaționarea online a copiilor și riscurile la care sunt expuși, dar și măsuri de protecție, cu caracter tehnic.
Reprezentanții Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Ilfov au prezentat activitățile desfășurate în parteneriat cu polițiștii de la Siguranța Școlară Ilfov, iar reprezentanta Organizației ”Salvați Copiii” a vorbit despre importanța intervenției cadrelor didactice în situațiile de bullying din unitățile de învățământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here