Acasă Educatie Elevii din Dragomirești-Vale, inițiați de ITM Ilfov în domeniul securităţii şi sănătăţii...

Elevii din Dragomirești-Vale, inițiați de ITM Ilfov în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

DISTRIBUIȚI

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov a organizat, recent, în colaborare cu Şcoala Gimnazială nr.1, Dragomiresti-Vale, o vizită la o societate din Clinceni care se ocupă cu fabricarea biscuiților, pișcoturilor și a produselor conservate de patiserie, cu ocazia Campaniei naţionale ”Program educațional privind prevenirea în mediul lucrativ și consilierea profesională timpurie a elevilor din ciclul gimnazial” – Proiect AVE (“Asta Vreau Eu!”)

Înainte de efectuarea vizitei în compania care are aproximativ 1.000 de angajați, cadrele didactice au participat la un curs de formare organizat de ITM Ilfov, în cadrul căruia s-a predat modulul educational privind securitatea şi sănătatea în muncă. Acest modul a fost predat ulterior de cadrele didactice la clasele selectate.

Proiectul “AVE” urmăreşte, printre altele, dezvoltarea unor abilităţi ale elevilor referitoare la dobândirea unor cunoştinţe primare şi abilităţi în materie de securitate şi sănătate, dezvoltarea capacităţii de a acorda primul ajutor, descoperirea mediului de muncă şi a mijloacelor de prevenire legate de viitoarea carieră.

Au fost vizitate două linii de producţie ale societăţii, respectiv – croissante şi prăjituri. Proiectul s-a finalizat cu un concurs de creaţii culturale ale elevilor.

Proiectul AVE “Asta Vreau Eu!”, a fost iniţiat în 2017 ca proiect-pilot, promovând valorile securităţii şi sănătăţii în muncă, oferind elevilor din şcoala gimnazială un program educaţional destinat conştientizării elementelor de prevenire în mediul lucrativ, cât şi programe de învăţare la locurile de muncă organizate în cadrul unor companii şi instituţii. În timp ce s-au familiarizat cu cerinţele din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, elevii au experimentat în mod direct cele mai căutate meserii şi profesii, pentru a face o alegere informată a drumului profesional pe care îl vor urma după absolvirea şcolii.

Succesul înregistrat pe parcursul anilor 2017 şi 2018, a făcut ca proiectul “AVE” să fie extins la nivel naţional începând cu anul 2019, pe o perioadă de trei ani, fiind implicate toate inspectoratele teritoriale de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here