Acasă Info Local Elevii din Ilfov vor învăța care sunt pericolele de pe drumurile publice

Elevii din Ilfov vor învăța care sunt pericolele de pe drumurile publice

DISTRIBUIȚI

Elevii din Ilfov vor învăța care sunt pericolele de pe drumurile publice și cum să meargă în siguranță către școală și înapoi acasă, pe trecerile de pietoni și în alte situații când se află pe stradă. Mai exact, le vor fi predate aceste informații utile în cadrul proiectului ,,Ora de educație rutieră, în unitățile de învățământ din județul Ilfov, în anul școlar 2021 – 2022”, proiect pe care l-am propus, alături de președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, și care a fost aprobat de către consilierii județeni, declară Ștefan Rădulescu, vicepreședinte al CJ Ilfov.

”Ne dorim creșterea gradului de educație rutieră pentru un număr de 160 de preșcolari, 850 de elevi din ciclul primar și 200 de liceeni din județul Ilfov. Vrem ca preșcolarii, elevii și părinții acestora să conștientizeze importanța siguranței în trafic și să afle care sunt consecințele nerespectării regulilor de circulație pe drumurile publice în general, și din apropierea unităților de învățământ în special. În acest sens, Consiliul Județean Ilfov a aprobat, în ultima ședință, încheierea unui protocol de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului (EDIT) și Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov”, declară Rădulescu.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în anul 2019 s-au înregistrat 820 de accidente rutiere în județul Ilfov, în care 50 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 1.098 au fost rănite. De asemenea, un raport al Comisiei Europene indică România drept cea mai nesigură țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește siguranța rutieră. Țara noastră este pe ultimul loc în UE și în privința numărului de persoane care cunosc manevrele de acordare a primului ajutor.

”Este datoria tuturor să facem din drumurile publice un mediu sigur pentru copii, pentru toți participanții la trafic”, spune Ștefan Rădulescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here