Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a participat ieri, la Bacău, la ședința Comisiei de analiză tehnică (CAT) desfășurată la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Bacău, precum și la o vizită de lucru în teren, la depozitul de deșeuri industriale periculoase de fosfogips Sofert Bacău.
La ședința CAT, întrunită conform Legii nr 292/2018 pentru derularea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul „Închidere și reabilitare depozit de deșeuri industriale periculoase de fosfogips Sofert Bacău, beneficiar Administrația Fondului pentru Mediu”, au participat reprezentanții autorităților locale, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Administrației Bazinale de Apă Siret.
Administrația Fondului pentru Mediu a depus, la data de 16.11.2023, solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Închidere și reabilitare depozit de deșeuri industriale periculoase de fosfogips Sofert Bacău, beneficiar Administrația Fondului pentru Mediu”.
România are obligația de închidere a depozitului de deșeuri industriale periculoase din județul Bacău, în vederea conformării cu prevederile acquis-ului european şi cu angajamentele asumate pentru sectorul de mediu. Pentru realizarea investiției de închidere a depozitului de deșeuri industriale neconforme a fost necesară, în prealabil, trecerea terenului aferent în proprietatea statului și în administrarea Administrației Fondului pentru Mediu.
Termenul estimat pentru închiderea depozitului este anul 2027. Soluţia de reabilitare a depozitului de fosfogips are ca obiectiv principal reducerea mobilităţii contaminanţilor existenţi pe amplasament pentru a proteja situl în vederea încadrării acestuia în peisajul natural, cu protecţia factorilor de mediu, apă, aer, sol şi subsol. Pe suprafaţa acestui sit ecologizat nu se va desfăşura în viitor nicio activitate, perimetrul haldei urmând a fi îngrădit şi pus sub observaţie pe o perioadă de 30 de ani.
„Astăzi suntem mai aproape ca oricând de momentul care va marca închiderea unui capitol negru din istoria Bacăului și a României. Există în România 31 de depozite de deșeuri industriale periculoase si nepericuloase din cauza căreia plătim amenzi. Depozitul de deșeuri industriale periculoase de fosfogips Sofert Bacău se intinde pe 16 hectare pentru care plătim 18000 de euro/zi. Mă bucur că am reușit astăzi să particip la ședința comisiei de analiză tehnică din cadrul APM Bacău, unde urmează să se emită acordul de mediu pentru proiectul de ecologizare a acestui depozit, care nu înseamnă doar faptul că acesta nu va mai polua în continuare, ci și faptul că statul român va plăti mai putine penalități, mai puține amenzi.
Fiecare zi pe care o recuperăm înseamnă bani economisiți, bani cu care vom putea să facem alte tipuri de investiții și sper că Bacăul va deveni un exemplu de bună practică pentru celelalte 30 de depozite ce urmează a fi ecologizate” – a precizat ministrul Mircea Fechet în timpul vizitei.
Curtea de Justiţie a UE a decis la data de 14 decembrie 2023 sancționarea României cu o amendă de 1,5 milioane de euro și penalități zilnice de 600 de euro/zi pentru întârzierea închiderii depozitelor de deșeuri neconforme. România mai are de închis și ecologizat 31 de astfel de depozite.
La data de 10 august 2023, Guvernul României a aprobat un nou Plan de acțiune pentru închiderea celor 31 de depozite rămase neconforme: 1 depozit de deșeuri municipale, 20 de depozite de deșeuri industriale periculoase și 10 depozite de deșeuri industriale nepericuloase.
[…] Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a participat ieri, la Bacău, la ședința Comisiei de analiză tehnică (CAT) desfășurată la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Bacău, precum și la o vizită de lucru în teren, la depozitul de deșeuri industriale periculoase de fosfogips Sofert Bacău. La ședința CAT, întrunită conform Legii nr 292/2018 pentru […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]