Europarlamentarul Victor Negrescu anunță că a solicitat, în orientările Parlamentului European privind bugetul european pentru anul viitor, adoptate de Comisia pentru Bugete a legislativului european, alocarea de resurse suplimentare și crearea de noi oportunități europene pentru România și pentru gestionarea impactului generat de războiul din Ucraina.
Amendamentele propuse de eurodeputatul social-democrat vizează creșterea sprijinului acordat statelor aflate în prima linie, precum România, în contextul războiului din Ucraina, prioritizarea Strategiei UE pentru Dunăre, accesul Republicii Moldova la fondurile de pre-aderare și implicarea statelor membre cu expertiză în oferirea de asistență statului partener, dezvoltarea infrastructurii din zonele de periferie, precum cele aflate la frontiera externă a Uniunii, dar și un suport mai consistent pentru IMM-uri, agricultură, educație, mediul rural, zonele afectate de tranziția industrială, tineret sau sănătate.
”Am inclus referințe explicite la nevoia de a sprijini aderarea României la spațiul Schengen, inclusiv prin alocarea de fonduri europene suplimentare, necesitatea de a veni cu sume adiționale pentru agricultură și fermieri, dar și întărirea suportului oferit statelor aflate în prima linie, precum România, susținerea Strategiei UE pentru Dunăre sau dezvoltarea infrastructurii din zonele periferice ale Uniunii Europene.
Nu în ultimul rând, am solicitat accesul la fondurile de pre-aderare pentru Republica Moldova, precum și implicarea statelor membre cu expertiză în oferirea de asistență statului partener, în așa fel încât să creștem calitatea sprijinului oferit acestuia”, anunță Negrescu.
De asemenea, acesta a propus raportarea valorii programelor europene la rata inflației, și susținerea mai consistentă a acțiunilor europene dedicate IMM-urilor, educației, tinerilor, mediului rural, zonelor afectate de tranziția industrială sau sănătății.
”Uniunea Europeană nu poate doar să asiste la provocările pe care le întâmpină cetățenii. Ne trebuie răspunsuri rapide și concrete în pregătirea unei revizuiri a bugetului pe termen lung al UE, prin care să venim cu resurse financiare suplimentare, care să ofere garanția unui răspuns consistent la nevoile pe care le întâmpină românii și europenii”, a declarat Victor Negrescu.
Plenul legislativului european va vota acest raport în sesiunea plenară din luna aprilie. Parlamentul European este implicat direct în procesul de negociere al bugetului european, procedura legală prevăzând adoptarea de orientări generale la începutul anului, în timp ce discuția privind sumele ce vor fi alocate programelor europene urmează să aibă loc în a doua parte a anului, când legislativul european va intra în negocieri interinstituționale cu Comisia Europeană și cu Consiliul.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Europarlamentarul Victor Negrescu anunță că a solicitat, în orientările Parlamentului European privind bugetul european pentru anul viitor, adoptate de Comisia pentru Bugete a legislativului european, alocarea de resurse suplimentare și crearea de noi oportunități europene pentru România și pentru gestionarea impactului generat de războiul din Ucraina. Amendamentele propuse de eurodeputatul social-democrat vizează creșterea sprijinului acordat […] Citeste mai mult […]