Acasă Cultura Eurovision 2023 va avea loc în Marea Britanie

Eurovision 2023 va avea loc în Marea Britanie

DISTRIBUIȚI

Marea Britanie va găzdui concursul Eurovision 2023 în locul Ucrainei, câştigătoarea ediţiei din 2022 a competiţiei muzicale, din cauza riscurilor de securitate cauzate de invazia rusă, au anunţat luni guvernul britanic şi organizatorii concursului.

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), instituţia care organizează concursul Eurovision, consideră că în Ucraina nu sunt îndeplinite condiţiile de securitate pentru organizarea competiţiei şi a lansat negocieri cu Marea Britanie, ţară clasată pe locul al doilea la ediţia din 2022 de la Torino.

„În urma unei solicitări din partea Uniunii Europene de Radio şi Televiziune şi a autorităţilor ucrainene, BBC a fost de acord să găzduiască competiţia anul viitor”, a declarat ministrul britanic al Culturii, Nadine Dorries.

BBC a afirmat că ediţia din 2023 a concursului se va concentra pe ”cultura şi moştenirea Ucrainei”. Grupul audiovizual public britanic, care difuzează Eurovision din 1956, va lansa în această săptămână procesul de selecţie pentru oraşul gazdă al competiţiei.

EBU a precizat că Ucraina se va califica automat în finala de anul viitor a concursului.

Grupul ucrainean Kalush Orchestra, al cărui cântec ”Stefania” combină elemente de hip-hop şi muzică tradiţională, a câştigat pe 15 mai concursul Eurovision 2022, organizat în oraşul italian Torino, devansând Regatul Unit şi Spania graţie numărului mare de voturi primite din partea telespectatorilor europeni.

Marea Britanie a mai găzduit de 8 ori concursul Eurovision (1960, 1963, 1968, 1977 – Londra, 1972 – Edinburgh, 1974 – Brighton, 1982 – Harrogate, 1998 – Birmingham).

Orașul gazdă de anul viitor va fi ales în lunile următoare, în urma unei licitații care va fi lansată în această săptămână.

Licitația este de așteptat să fie competitivă, mai mulți primari, consilieri și parlamentari care își exprimă deja în mod informal intenția de a licita, inclusiv reprezentanți din: Aberdeen, Belfast, Birmingham, Brighton, Bristol, Cardiff, Edinburgh, Glasgow, Manchester, Leeds, Liverpool, Londra, Newcastle, Nottingham, Sheffield și Wolverhampton.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here