Acasă Interne Evaluarea activității desfășurate de Poliția Română, în anul 2022

Evaluarea activității desfășurate de Poliția Română, în anul 2022

DISTRIBUIȚI

Având în vedere structura și competențele Poliției Române, obiectivele generale ale instituției, pentru anul 2022, au fost asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare și informaționale necesare menținerii și dezvoltării capacității operaționale a instituției și creșterea gradului de siguranță publică pentru cetățeni prin protejarea vieții, integrității corporale și a patrimoniului acestora, precum şi sporirea gradului de siguranță rutieră și a transporturilor.

De asemenea, obiectivele au vizat combaterea infracționalității grave, organizate şi transfrontaliere, cu accent pe destructurarea grupurilor infracționale, cât și asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupției, contrafacerii de mărfuri, a infracțiunilor din domeniul achizițiilor publice, precum și prin protecția intereselor financiare ale U.E.

În anul 2022, polițiștii au realizat peste 816.500 de intervenții la evenimente, la solicitările venite de la cetățeni prin Sistemul Național 112, fiind salvate 1.022 de persoane.

Pentru prevenirea criminalității, au fost desfășurate peste 22.700 de activități, de care au beneficiat 2.078.800 de persoane.

În anul 2022, Poliția Română s-a confruntat cu riscuri și amenințări dintre cele mai variate, cu grad de dificultate crescut, fiind instrumentate, împreună cu unitățile de parchet, peste 1,6 milioane de dosare penale. Conform Ministerului Public, anul trecut, au fost soluţionate 536.556 de dosare, dintre care 50.179 prin rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, dispunându-se trimiterea în judecată a 62.283 de inculpaţi persoane fizice şi 243 de inculpaţi persoane juridice. Prin eforturi semnificative, s-a menținut siguranța cetățenilor în trendul ultimilor ani.

Astfel, infracționalitatea sesizată este cu 9,3% mai mică față de media ultimilor 10 ani, iar criminalitatea gravă, comisă cu violență, se menține la cote reduse, respectiv 0,2% din totalul infracțiunilor sesizate, înscriindu-se pe un trend descrescător.

În domeniul rutier, în anul 2022, numărul accidentelor grave a scăzut cu 4,2%, fiind înregistrată cea mai mică valoare din ultimii 10 de ani.

Pentru combaterea criminalității organizate, structurile Poliției Române au desfășurat, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., 1.559 de acțiuni operative, reușindu-se destructurarea a 151 de grupuri infracționale organizate. În cadrul acestor acțiuni, au fost efectuate peste 5.300 de percheziții domiciliare, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. și în cooperare cu structuri similare de aplicare a legii, din Europa sau din alte state ale lumii.

În domeniul investigării criminalității economice, accentul s-a pus pe finalitatea judiciară şi pe recuperarea prejudiciului. Complexitatea investigațiilor și a tehnicilor folosite au fost la un nivel ridicat în anul 2022, iar rezultatele pot fi apreciate inclusiv prin valoarea măsurilor asigurătorii instituite pentru recuperarea prejudiciilor, care a totalizat 865.146.243 de lei.

În domeniul combaterii contrabandei cu țigarete, au fost capturate peste 56.000.000 de țigarete și peste 32.500 de tone de tutun. Acțiunile întreprinse în ultima perioadă au contribuit la diminuarea nivelului pieței negre de țigarete, aspect confirmat de ultimele studii Novel, conform cărora, în anul 2022, aceasta a înregistrat cel mai scăzut nivel de la începutul studiului (2008), respectiv 6,1%, (luna iulie 2022).

În anul 2022, polițiștii au acționat și pentru contracararea eficientă a deținerii și folosirii ilegale a armelor și explozivilor, evenimente a căror formă de manifestare este de natură să afecteze ordinea publică și siguranța cetățeanului.

Întrucât deținerea și utilizarea ilegală a substanțelor periculoase prezintă un pericol deosebit de grav asupra factorilor de mediu, sănătății şi vieții oamenilor, au fost desfășurate acțiuni de amploare, inclusiv pe acest segment.

Astfel, au fost indisponibilizate peste 118 tone de articole pirotehnice, peste 3.000 de arme de foc, 371.990 de cartușe, aproximativ 240.000 de tone, precum și  peste 144.000 de litri de substanțe periculoase și deșeuri.

Pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, au fost desfășurate peste 40.000 de acțiuni și controale, fiind confiscați peste 123.000 de metri cubi de material lemnos, fiind aplicate 14.288 de sancțiuni contravenționale.

Rezultate importante au fost obținute și în lupta împotriva grupurilor infracționale, în special a celor violente, fiind destructurate, sub coordonarea procurorilor, importante grupări implicate în violențe stradale sau în spargeri de seifuri și furturi din bancomate.

În perioada de referință, polițiștii au emis aproximativ 13.000 de ordine de protecţie provizorii, în scopul diminuării unor riscuri iminente la adresa vieții, integrității fizice ori libertății unor persoane, puse în pericol printr-un act de violență domestică.

Prin Legea nr. 146/2021, privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale, este reglementată monitorizarea electronică, pe teritoriul României, prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, a persoanelor pentru care se dispun măsuri legale.

La data de 1 octombrie 2022, a debutat etapa I a proiectului pilot pentru implementarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, la nivelul D.G.P.M.B și a inspectoratelor de poliție județene Iași, Mureș și Vrancea.

De la debut și până la sfârșitul anului 2022, la nivelul celor 4 unități teritoriale, au fost emise 819 instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 563 de ordine de protecție provizorii și 256 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești).

În anul 2022, pentru protejarea polițiștilor și îmbunătățirea reacției la evenimente, au fost achiziționate peste 400 de stații de lucru fixe și portabile, peste 200 de imprimante/ multifuncționale, 2.539 de terminale radio portabile, 352 de stații de lucru mobile, 4.000 de bastoane telescopice, 310 tablete, 42 de complete de infrastructură de suport rețea securizată și 6 soluții informatice pentru analiza tranzacțiilor de crypto monede.

Rezultatele în combaterea criminalității au fost obținute cu aportul structurilor de suport operativ ale Poliţiei Române, de la aplicarea unor metode speciale de supraveghere sau cercetare, la identificarea criminalistică, suportul analitic, acțiuni speciale, protecția martorilor, cooperare polițienească internațională sau de alte tipuri de activități.

Suportul administrativ al structurilor de financiar, logistic, resurse umane și juridic a contribuit la creșterea gradului de dotare tehnico-materială și la asigurarea resurselor umane, esențiale în desfășurarea misiunilor operative.

Poliţia Română a continuat dezvoltarea unor relații de colaborare cu instituţiile de aplicare a legii, precum și cu organismele internaționale pentru prevenirea și combaterea criminalității, precum INTERPOL, EUROPOL și SELEC.

În ceea ce privește contextul de securitate și reformă instituțională în misiunile de menținere a păcii, 33 de polițiști au participat, în anul 2022, la astfel de misiuni internaționale.

De asemenea, 64 de polițiști au fost implicați în misiuni de sprijin operativ, cu caracter temporar, pe teritoriul unor state europene.

Poliția Română are un rol activ în crearea legislației europene referitoare la securitatea internă, participând la 60 de reuniuni în cadrul procesului decizional al UE.

Totodată, a fost consolidată colaborarea cu reprezentanţii Corpului Ataşaţilor de Afaceri Interne şi cu ofiţerii de legătură acreditaţi la Bucureşti.

1 COMENTARIU

  1. […] Având în vedere structura și competențele Poliției Române, obiectivele generale ale instituției, pentru anul 2022, au fost asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare și informaționale necesare menținerii și dezvoltării capacității operaționale a instituției și creșterea gradului de siguranță publică pentru cetățeni prin protejarea vieții, integrității corporale și a patrimoniului acestora, precum şi sporirea gradului […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here