Acasă Cultura Evenimente dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor

Evenimente dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor

În cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, Radio România susține organizarea a două evenimente cu componentă educațională și de conștientizare publică, dedicate rolului mass-media în actualul ecosistem informațional și dezvoltării capacității tinerilor de a identifica manipularea, distorsiunea informației și mecanismele dezinformării, în special prin intermediul rețelelor sociale.

Primul eveniment va avea loc în data de 21 aprilie, în cadrul cursului „Comunicarea în masă: de la analog la digital”, la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, și va avea tema „Realitatea nu mai e ce pare: de la știre la narațiune în era digital”.

Evenimentul pornește de la spectacolul sonor „Vinovații”, semnat de Ilinca Stihi și inspirat din cazul real al crimei din Cenei, propunând o reflecție asupra modului în care realitatea este construită, reinterpretată și uneori distorsionată în mediul media contemporan.

Tema este relevantă pentru obiectivele campaniei „Stai sigur pe net”, aducând în atenție subiecte de interes major pentru publicul tânăr: emoția colectivă, rolul jurnalismului în era digitală, influența rețelelor sociale asupra percepției realității, precum și noile forme de expresie audio și narativă.

Programul va include audiția unor fragmente din spectacol, urmată de o dezbatere interactivă moderată de studenți, transmisă live pe pagina de Facebook a facultății și a Teatrului Național Radiofonic.

Cel de-al doilea eveniment va avea loc în data de 23 aprilie, la Târgoviște, și va consta într-o întâlnire cu elevi din liceele municipiului care doresc să urmeze cursurile facultăților de jurnalism și comunicare.

Evenimentul are un caracter interactiv și este orientat spre informare, dialog și formare civică, adresându-se unei categorii de public aflate într-un moment important de orientare profesională și intelectuală.

La întâlnirea de la Târgoviște vor participa jurnalistele Ruxandra Săraru, membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, și Maria Țoghină, care vor discuta cu elevii despre rolul mass-media și al serviciilor publice de media în ecosistemul informațional actual, despre responsabilitatea jurnalismului profesionist, precum și despre modalitățile de recunoaștere a manipulării și dezinformării prin intermediul rețelelor sociale, în acord direct cu obiectivele campaniei „Stai sigur pe net”.

Prin organizarea acestui eveniment, campania își extinde impactul în zona preuniversitară și contribuie la formarea timpurie a unei culturi media sănătoase, bazate pe discernământ, spirit critic și înțelegerea diferenței dintre informație verificată, opinie, propagandă și conținut manipulator.