În perioada 12-16 iunie, în județele Harghita și Covasna se va desfășura „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei și a teritoriului pentru apărare – ”MOBEX HR-CV-23”, anunță MApN.
Exercițiul este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război și ale Legii nr. 477/2003, republicată, privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare.
MOBEX HR-CV-23 are caracter de rutină, activități similare fiind organizate în acest an și în județele Timiș și Caraș-Severin.
Un exercițiu asemănător s-a desfășurat în județele Harghita și Covasna și în anul 2015, aspect care a implicat, de asemenea, chemarea rezerviștilor prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, conform obligațiilor legale ce le revin acestor instituții.
Acest tip de exercițiu, în care sunt angrenate și structuri din Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații şi Serviciul de Telecomunicații Speciale, se planifică și se organizează pe timp de pace, în scopul verificării modului de realizare a completării cu resurse umane și materiale a structurilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, a stabilirii coeziunii acționale între personalul militar activ și rezerviștii din rezerva operațională, precum și în scopul reantrenării rezerviștilor, prin derularea unor activități militare de instruire specifice fiecărui domeniu.
Activitățile care se vor derula în această perioadă reprezintă o sarcină importantă a structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, care se organizează în baza aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Țării, fiind implicate, în medie, aproximativ 10 județe anual.
În conformitate cu prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, rezerviștii au obligația să participe la antrenamentele şi exerciţiile de mobilizare, la solicitarea structurilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, iar angajatorii au obligația de a asigura prezența rezerviștilor, care au calitatea de salariați, la aceste structuri, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit de maximum 5 zile, pe baza unei adeverinţe eliberate de centrul militar, conform prevederilor cuprinse la art. 75 din Legea nr. 446/2006.
În baza prevederilor art. 80 alin. (1) lit. a) și lit. h) din legea citată, refuzul de a primi ordinul de chemare, precum și neprezentarea rezerviștilor la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare constituie contravenții care se sancționează în conformitate cu prevederile art. 81 alin.(1) lit. b) și d) din același act legislativ.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] În perioada 12-16 iunie, în județele Harghita și Covasna se va desfășura „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei și a teritoriului pentru apărare – ”MOBEX HR-CV-23”, anunță MApN. Exercițiul este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării […] Citeste mai mult […]