Într-un exercițiu de transparență, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a organizat, în sistem video, o ședință cu structurile de ordine publică și situații de urgență ale MAI, care a fost transmisă în direct, integral, pe pagina de Facebook a ministerului și pe toate paginile de Facebook ale structurilor teritoriale.
Predoiu consideră că în acest fel va avea access la problemele cu care se confruntă ministerul și publicul larg și a anunțat că nu este prima ședință care va avea loc în acest mod. Pe de altă parte, ministrul de Interna a spus că este și un exercițiu de responsabilizare pentru angajații MAI, dar și o metodă prin care dorește să primească încrederea și sprijinul cetățenilor.
Încă de la început, Predoiu a anunțat că discuțiile de limitează strict la informațiile cu caracter public.
În acest context, Cătălin Predoiu a anunțat că, la 7 luni, statisticile indică progrese pe toate liniile de acțiune.
Potrivit Eurobarometrului, a spus Predoiu, încrederea în Poliția Română a crescut cu 6% în ultimul an, ajungând la 52%, fiind pe locul 5 în ceea ce privește creșterea de la an la an, în Europa.
Ministrul s-a referit, scurt, la implicarea, punctuală, a MAI în procesul electoral (n.r. – alegerile locale și europarlamentare) principala sarcină fiind asigurarea ordinii și liniștii publice, siguranța cetățenilor şi a procesului electoral și nu cu privire la exercițiul dreptului de vot al cetățenilor, cerând menținerea neutralității și imparțialității instituției și la viitoarele alegeri.
Un alt subiect abordat a fost referitor la festivaluri, care sunt o provocare pentru toate structurile ministerului. Predoiu a spus că deși unele operațiuni au ajuns în atenția opiniei publice, există și altele, neștiute, și care așa trebuie să rămână.
O altă temă importantă a fost combaterea migrației ilegale și dosarul Schengen. Cifrele au continuat să scadă, ceea ce este un argument puternic în demersurile diplomatice în dosarul Schengen.
În ceea ce privește perioada imediat următoare, pe termen scurt și mediu, Predoiu a anunțat menținerea priorităților stabilite încă la începutul mandatului.
[…] Într-un exercițiu de transparență, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a organizat, în sistem video, o ședință cu structurile de ordine publică și situații de urgență ale MAI, care a fost transmisă în direct, integral, pe pagina de Facebook a ministerului și pe toate paginile de Facebook ale structurilor teritoriale. Predoiu consideră că în acest fel […] Citeste mai mult […]