Există precedent

După anunțul de duminică seara al președintelui Joe Biden referitor la retragerea din cursa prezidențială și susținerea vicepreședintelui Kamala Harris pentru a fi nominalizată, cei care vor decide candidatul democrațilorpentru alegerile din această toamnă sunt delegații Convenției Naționale. Este pentru prima dată în peste 50 de ani când un candidat al unui partid a fost selectat în afara alegerilor primare.

Președintele republican al Camerei a susținut că ca convenția să-l înlocuiască pe Biden ar fi „greșit” și „ilegal”. Alții au evocat imaginea revenirii „camerei pline de fum”, un termen inventat în 1920, când liderii partidului republican au decis în secret, la hotelul Blackstone din Chicago, nominalizarea pentru candidatura la președinție, a senatorului Warren G. Harding, din Ohio.

Tradiția de a alege un candidat prin primare – și nu prin ceea ce se numește „sistemul de convenții” – este relativ recentă. În 1968, după ce președintele Lyndon B. Johnson a anunțat că nu va candida pentru încă un mandat, vicepreședintele Hubert Humphrey a obținut nominalizarea democraților, în ciuda faptului că nu a participat la alegerile primare. Humphrey a câștigat pentru că a avut sprijinul liderilor de partid care controlau majoritatea delegațiilor.

Mulți democrați au văzut acest proces ca fiind fundamental nedemocratic, așa că partidul a instituit o serie de reforme care au deschis procesul prin solicitarea delegaților să fie selectați în primare, care au dat membrilor de partid posibilitatea să aleagă. Partidul Republican a urmat rapid exemplul, iar din 1972 ambele partide și-au desemnat candidați după aceste reguli.

Unii democrați sunt îngrijorați de faptul că un nou nominalizat, selectat de convenție, ca și Humphrey, nu va avea legitimitate, deoarece nominalizarea nu ar avea susținerea directă a alegătorilor democrați din întreaga țară.

Ca răspuns, s-a sugerat organizarea unor „primare fulger” în care alegătorii democrați să decidă cu privire la un nou candidat.

La prima convenție, organizată de Republicanii Naționali – strămoșii Partidului Republican de astăzi – liderii de partid și membrii din interior l-au nominalizat pe Henry Clay pentru președinte. Deși Clay a pierdut în fața lui Andrew Jackson în anul următor, el este considerat unul dintre cei mai mari politicieni ai secolului al XIX-lea.

Sistemul de convenții din ambele părți a continuat să-i nominalizeze pe Abraham Lincoln, Ulysses S. Grant, Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt, Dwight D. Eisenhower și John F. Kennedy, toți fiind aleși președinte. Desigur, convențiile au nominalizat și figuri mai puțin cunoscute precum Horatio Seymour, Alton Parker și John W. Davis.

În măsura în care liderii Partidului Democrat erau conștienți de declinul lui Biden, ei ar fi putut să-l îndepărteze în favoarea unui candidat mai bun – dacă ar fi controlat procesul de nominalizare. De fapt, liderii de partid din deceniile precedente știau adesea mai multe despre candidați decât despre publicul larg și puteau exercita putere de veto asupra oricui credeau că are vulnerabilități grave.

De exemplu, în 1952, senatorul Estes Kefauver din Tennessee a intrat în Convenția Națională Democrată ca favorit al sondajelor de partid, a câștigat cele mai multe primare și a avut cei mai mulți delegați.

Liderii de partid, totuși, au avut rezerve serioase cu privire la Kefauver, deoarece l-au considerat prea un neconformist și că ar putea pierde circumscripții cheie ale democraților. De asemenea, liderii de partid ştiau și că acesta avea probleme cu alcoolul şi relaţiile extraconjugale.

Prin urmare, s-au coalizat în jurul guvernatorului Illinois Adlai Stevenson, care nu candidase înainte de începerea convenției. Stevenson a cndidar împotriva lui Dwight D. Eisenhower și a reușit, prin elocvență și inteligență, să inspire o generație de activiști ai partidului, lăsând astfel o moștenire Partidului Democrat.

Odată cu retragerea lui Biden, rămâne de văzut dacă viitorul candidat democrat va fi un candidat puternic sau, dacă va fi ales, un președinte bun.