În această dimineață, în jurul orei 04, pe Intrarea Banatului din Chitila a avut loc o explozie într-o garsonieră de la etajul 3, dintr-un bloc cu 4 etaje, informează ISU BIF.
Explozia nu a fost urmată de incendiu, dar în urma acesteia au fost desprinse elemente de tâmplărie din blocul în cauză.
Pompierii ISU BIF au intervenit și au evacuat 40 de persoane, iar cele două victime din garsoniera în care s-a produs explozia, care au suferit arsuri, au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate la spital.
De asemenea, la caz a fost solicitată prezența unei echipe din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, pentru evaluarea situației potrivit competențelor.
Pentru gestionarea situației de urgență pompierii ISU B-IF au mobilizat5 autospeciale de stingere, 1 autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori, 2 autospeciale de transport personal și victime multiple, 2 ambulanțe SMURD, și în sprijin, un echipaj SABIF.




