Acasă Cultura Expoziția „România – 100 de artiști, 100 de ani de creație”, la...

Expoziția „România – 100 de artiști, 100 de ani de creație”, la Castelul Cantacuzino din Bușteni

DISTRIBUIȚI

Expoziția „România – 100 de artiști, 100 de ani de creație”, colecția av. George Șerban este inaugurată în Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino din Bușteni. Începând cu data de 9 iunie 2023, vizitatorii vor putea admira numeroase lucrări de pictură, gravură și sculptură realizate de 100 de artiști români de renume de-a lungul unui secol, în perioada 1900-2000.

„A fost pentru mine, în calitate de colecționar, o mare bucurie și o oportunitate de a pune pe simeze și de a prezenta publicului peste 100 de lucrări de desen, acuarelă, litografie, gravură, tehnică mixtă, realizate de artiști români de-a lungul secolului al XX-lea. Expoziția și prezentul catalog au fost structurate în două perioade principale: 1900-1950, 1950-2000. Un capitol special este dedicat artiștilor care formează <<Școala Kazar>>. Am în colecția mea câteva sute de lucrări realizate de artiștii acestei școli, am avut nenumărate întâlniri și discuții cu mulți dintre ei și am fost convins că, pornind de la numitorul lor comun, profesorul Vasile Kazar, și de la respectul pe care foștii săi studenți i-l poartă, putem vorbi de o adevărată școală de grafică românească, <<Școala Kazar>>”, a declarat domnul avocat George Șerban, proprietarul colecției de artă.

Proiectul expozițional “România – 100 de artiști, 100 de ani de creație” prezintă numeroase lucrări realizate prin diferite tehnici de către artiști români de renume, ca de exemplu Constantin Brâncuși, Nicolae Tonitza, Theodor Aman, Octavian Smigelschi, Samuel Mützner, Hedda Sterne, Nicolae Tonitza, Aurel Cojan, Geta Brătescu, Marcel Chirnoagă, Horia Bernea, Ștefan Câlția, Victor Brauner, Sorin Ilfoveanu, Florin Mitroi, Alin Gheorghiu, Horia Damian. O secțiune a expoziției este dedicată reprezentanților graficii românești din Școala Kazar, precum Vasile Kazar, Ion State, Mircia Dumitrescu, Johanna Kovacs, Nicolae Săftoiu, Harry Guttman, Dan Erceanu, Ion Panaitescu ș.a.

„Veniți la Castelul Cantacuzino din Bușteni pentru a descoperi un altfel de secol XX, narat cu ajutorul penelului și măiestriei artistice! Într-o manieră extrem de rară în România zilelor noastre, expoziția <<România – 100 de artiști, 100 de ani de creație>>, colecția av. George Șerban combină diverse curente artistice specifice secolului extremelor: academism, simbolism, avangardism, art nouveau, modernism etc. De la desen în cărbune la tuș, de la acuarelă la grafică și litografie, de la pictură la sculptură, expoziția vine în fața iubitorilor de artă cu lucrări realizate în decursul unui secol. Lucrările ilustrează teme diverse și reprezentative pentru pictura românească a timpului: peisaje, natură statică, portrete, dar și lucrări de avangardă. Toate pentru a evidenția geniul artistic românesc, demersul continuu între tradiționalism și inovație, fiecare artist punându-și amprenta asupra modului de interpretare a temei, coloritului sau luminii.

În integralitatea sa, expoziția se constituie ca un important eveniment de restituire a unora dintre artiștii români, dar și de promovare a celor din ultima jumătate a secolului XX”, a afirmat dr. Alexandru Constantin Chituță, curator si manager interimar al Muzeului Național Brukenthal.

Expoziția „România – 100 de artiști, 100 de ani de creație” va fi deschisă publicului în perioada 9 iunie – 9 august 2023. Mai multe detalii sunt disponibile online, pe adresa www.cantacuzinocastle.com.

 

 

2 COMENTARII

  1. […] Expoziția „România – 100 de artiști, 100 de ani de creație”, colecția av. George Șerban este inaugurată în Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino din Bușteni. Începând cu data de 9 iunie 2023, vizitatorii vor putea admira numeroase lucrări de pictură, gravură și sculptură realizate de 100 de artiști români de renume de-a lungul unui […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here