Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, în parteneriat cu Filiala Deva a Asociației Terra Dacica Aeterna, Siebenbürgische Rettungsriesenschanuzer (SRRSZ) și Primăria comunei Vețel, organizează duminică, 8 septembrie 2024, festivalul de reconstituire istorică și educație pentru patrimoniu „Micia Rediviva”.
Aflat la cea de-a șasea ediție, Festivalul „Micia Rediviva” își propune să atragă atenția asupra unui patrimoniu arheologic deosebit de valoros, dar și să transmită publicului interesat, într-un limbaj accesibil și atractiv, rezultatele cercetărilor arheologice de aici. Evenimentul este în același timp și „Ziua Porților Deschise” pe șantierul arheologic Micia.
Muzeul Național de Istorie a României este singurul muzeu din Uniunea Europeană certificat să desfășoare activități finanțate prin Programul “Corpul European de Solidaritate” (ESC). În acest context, situl de la Micia este, începând din acest an, singurul sit arheologic certificat pentru activități ESC. Campania de cercetări arheologice din acest an, precum și festivalul “Micia Rediviva”, beneficiază de prezența, creativitatea, tinerețea și ajutorul primului grup de voluntari europeni sosiți prin programul Corpul European de Solidaritate.
[…] Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, în parteneriat cu Filiala Deva a Asociației Terra Dacica Aeterna, Siebenbürgische Rettungsriesenschanuzer (SRRSZ) și Primăria comunei Vețel, organizează duminică, 8 septembrie 2024, festivalul de reconstituire istorică și educație pentru patrimoniu „Micia Rediviva”. Aflat la cea de-a șasea ediție, Festivalul „Micia Rediviva” își […] Citeste mai mult […]