Acasă Cultura Filme românești, selectate la Festivalul de la Cannes 2024

Filme românești, selectate la Festivalul de la Cannes 2024

DISTRIBUIȚI

Două filme românești vor fi prezente la Festivalul de la Cannes din acest an (14-25 mai) – documentarul „NASTY” (care îl are în prim-plan pe Ilie Năstase) regizat de Tudor Giurgiu și „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu.

Documentarul „NASTY” se află la categoria „proiecții speciale”.

„«NASTY», documentarul despre viața și cariera tenismenului român Ilie Năstase, a fost inclus în selecția celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lume. Filmul regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu va putea fi urmărit în secțiunea «Proiecții Speciale» din Programul Oficial”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Regizorul documentarului, Tudor Giurgiu, spune că selecția producției la Cannes este un lucru extraordinar.

„În Franța, Ilie Năstase este la fel de iubit ca în România. Includerea documentarului în selecția festivalului este o recunoaștere a muncii noastre de echipă și o dovadă că poți fi selecționat la Cannes și cu un film care nu e neapărat în zona cinema-ului de autor. E un pas înainte și spre distribuția internațională a filmului, sper să fie văzut în toată lumea. I-am dat vestea și lui Ilie și s-a bucurat foarte tare”, a spus Tudor Giurgiu.

„Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, este inclus la Festivalul de la Cannes la categoria concurs.

Filmul prezintă povestea lui Adi, care este un adolescent de 17 ani, dintr-un sat din Delta Dunării, care, prin eforturile părinţilor săi, învaţă la Tulcea. Atunci când părinţii sunt confruntaţi cu un adevăr pe care nu sunt în stare să îl înţeleagă, dragostea necondiţionată pe care acesta ar trebui să o primească de la ei dispare brusc, iar lui Adi îi rămâne o singură soluţie, scrie News.ro.

1 COMENTARIU

  1. […] Două filme românești vor fi prezente la Festivalul de la Cannes din acest an (14-25 mai) – documentarul „NASTY” (care îl are în prim-plan pe Ilie Năstase) regizat de Tudor Giurgiu și „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu. Documentarul „NASTY” se află la categoria „proiecții speciale”. „«NASTY», documentarul despre viața […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here