Guvernul a hotărât direcţionarea a 1,6 milioane de dolari, sumă rămasă necheltuită din contribuţia României la NATO pentru susţinerea forţelor armate din Afganistan (tranşa a II-a), către Fonduri Voluntare NATO destinate întăririi capacităţii de apărare a Republicii Moldova şi Ucrainei.
Până la 750.000 dolari vor fi direcționați pentru Fondul voluntar de consolidare a capacității de apărare a Republicii Moldova (Moldova DCB Trust Fund) și până la 839.699 dolari – pentru Fondul voluntar privind Pachetul de Asistență Cuprinzătoare pentru Ucraina (NATO-Ukraine Comprehensive Assistance Package Trust Fund).
Prin intermediul Fondului voluntar ANA TF au fost derulate proiecte pentru instruirea, echiparea, finanţarea şi dezvoltarea capabilităţilor forțelor armate afgane.
Ca urmare a preluării prin forță a puterii la Kabul, de către talibani, în anul 2021, la nivelul Alianței s-a decis închiderea Fondului voluntar de asistență pentru forțele naționale afgane (ANA TF), statele contribuitoare fiind informate cu privire la situația la zi a contribuțiilor naționale efectuate în cadrul acestui Fond.
În urma deliberărilor de la nivelul Alianței s-a decis ca sumele rămase necheltuite să fie returnate la bugetele naționale ale statelor donatoare sau redirecționate de către acestea spre alte Fonduri Voluntare ale NATO.
Având în vedere interesele de politică externă și de securitate ale României, de întărire a Flancului Estic (mai ales din perspectiva susținerii parcursului euroatlantic al R. Moldova, Ucrainei și Georgiei) dar și pentru substanțierea profilului sub egida NATO în zone importante pentru securitatea euroatlantică, dar și unde România a avut un profil bine reliefat în mod tradițional, este utilă redirecționarea fondurilor ANA TF rămase necheltuite spre alte Fonduri voluntare ale NATO dedicate sprijinirii partenerilor, care să aducă valoare adăugată profilului politicii externe a României în plan regional, dar și în registru NATO.
O primă tranşă (1,4 milioane dolari) a sumelor nealocate din contribuţia României la ANA TF a fost redirecţionată către Fonduri Voluntare NATO de întărire a capacităţii de apărare ale Ucrainei, R. Moldova, Georgiei şi Iordaniei.
Decizia alocării fondurilor, prin intermediul NATO, în beneficiul R. Moldova și Ucrainei are la bază interese de politică externă. Contribuția la pachetul de asistență pentru R. Moldova are în vedere întărirea capacității Guvernului R. Moldova de instruire a forțelor sale armate, iar contribuția la pachetul de asistență pentru Ucraina are în vedere întărirea rezilienței acestei țări pe segmente unde România deține o expertiză vastă precum apărarea cibernetică, război hibrid sau comunicare strategică, domenii non combat. De asemenea, în contextul escaladării regionale create de acțiunile agresive ale Federației Ruse, participarea la Fondul voluntar privind Pachetul de asistență cuprinzătoare pentru Ucraina (NATO-Ukraine Comprehensive Assistance Package Trust Fund) devine o necesitate și reflectă angajamente politice ale României la nivelul NATO.
Sumele reziduale necheltuite vor fi direcționate către alte fonduri voluntare ale NATO.
[…] Guvernul a hotărât direcţionarea a 1,6 milioane de dolari, sumă rămasă necheltuită din contribuţia României la NATO pentru susţinerea forţelor armate din Afganistan (tranşa a II-a), către Fonduri Voluntare NATO destinate întăririi capacităţii de apărare a Republicii Moldova şi Ucrainei. Până la 750.000 dolari vor fi direcționați pentru Fondul voluntar de consolidare a capacității de […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]