La sfârșitul Războiului Rece, Finlanda este printre puținele țări din Europa care nu și-a redus investițiile în apărare, nu a redus pregătirea forțelor armate, ci a antrenat și construit o armată cu un nivel de pregătire ridicat
Finlanda va deveni cel de-al 31-lea membru al NATO marți, 4 aprilie 2023, imediat înaintea unei reuniuni de două zile a miniștrilor de externe aliați. Secretarul general Jens Stoltenberg a salutat aderarea Finlandei, spunând: „Va fi o zi bună pentru securitatea Finlandei, pentru securitatea nordică și pentru NATO în ansamblu. Vom ridica steagul Finlandei pentru prima dată aici, la sediul NATO. (…) Anul trecut, Aliații au luat o decizie istorică de a invita Finlanda și Suedia să devină membre NATO. De atunci am văzut cel mai rapid proces de ratificare din istoria modernă a NATO și toți Aliații sunt de acord că aderarea Suediei ar trebui finalizată rapid”, a declarat Jens Stoltenberg în cadrul conferinţei de presă premergătoare reuniunii miniştrilor de externe ai organizaţiei, care va avea loc marţi şi miercuri.
”Toţi suntem de acord că aderarea Suediei trebuie să aibă loc rapid”, a spus Jens Stoltenberg, referindu-se la cealaltă ţară nordică care a făcut cerere de aderare, dar aceasta nu a fost ratificată de două state membre, Turcia şi Ungaria.
Răspunzând unei întrebări despre contribuția Finlandei la Alianță, Stoltenberg a explicat că Finlanda va aduce importante forțe militare bine antrenate, bine echipate și cu o mare armata rezerviștilor, menționând, de asemenea, investițiile în cele peste 60 de avioane noi, de generația a cincea (F35), precum și faptul că la sfârșitul Războiului Rece Finlanda este printre puținele țări din Europa care nu și-a redus investițiile în apărare, nu a redus pregătirea forțelor armate, ci a antrenat și construit o armată cu un nivel de pregătire ridicat. ”Finlanda este, de asemenea, o țară cu un nivel extrem de ridicat de rezistență, de pregătire în întreaga societate și, desigur, avem și granița lungă dintre Rusia și Finlanda. Deci, odată cu aderarea Finlandei, granița terestră a NATO cu Rusia se dublează. Ceea ce vedem este că președintele Putin a intrat în război împotriva Ucrainei cu scopul declarat de a fragiliza NATO și de a descuraja Aliații care s-au alăturat NATO după 1997, adică toți Aliații din Europa Centrală de Est, și a vrut ca NATO să nu mai primească noi membri. Obține exact opusul – mai multă prezență NATO în părțile de est ale Alianței și noi membri”, a mai declarat secretarul general Jens Stoltenberg. Acesta a reamintit că integrarea Finlandei în structura de comandă a NATO se desfășoară încă din vara trecută.
Pe agenda reuniunii miniștrilor de externe aliați figurează, ca teme de discuție, războiul ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei și dezvoltarea unui program multianual de sprijin pentru Ucraina, aprofundarea cooperării în domenii precum apărarea cibernetică, noile tehnologii și combaterea dezinformării. Miniștrii vor discuta, de asemenea, amenințările și provocările din sud, importanța investițiilor sporite în apărare și alinierea tot mai mare a Chinei cu Rusia. Partenerii NATO din Indo-Pacific și Uniunea Europeană se vor alătura, de asemenea, la o discuție despre consecințele globale ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]